Craiova: Dorin Iormeanu a creionat o lume pentru creatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova:Dorin Iormeanu între ştiinţă, artă şi afacere
Craiova:Dorin Iormeanu între ştiinţă, artă şi afacere

Când este întrebat unde s-a născut spune România şi un oraş anume. Acesta este Chişinău şi nu Craiova cum s-ar putea bănui, deoarece mama sa, Eugenia, şi-a urmat soţul, pe maiorul Lucian Dimitriu-Iormeanu, în Basarabia, unde mersese cu Regimentul de Cavalerie din Craiova. De Cetatea Banilor îl leagă multe amintiri, atâtea secvenţe de familie, de şcoală, de prietenii.

S-a şcolit la Colegiul Fraţii Buzeşti, iar bacalaureatul l-a dat la Gheorghe Lazăr în Bucureşti. Era oraş mare, în care existau mai puţine şanse să fie luată urma celor dispreţuiţi pentru că proveneau din familii de nobili. Îşi dorea studii superioare şi nu voia să aibă soarta celor care fuseseră siliţi să intre în câmpul muncii şi să renunţe la şcoală. S-a visat arhitect, a ajuns architect, a vrut arte plastice, asta a avut, s-a lăsat fascinate de istorie, s-a şcolit şi în acest domeniu. De altfel, nu e zi pe care să o lase să treacă fără să fi învăţat ceva.

A creionat o lume pentru creatori

Când a gândit proiectul Delta-IOR-D admirat şi susţinut de Henri Coandă, şi-a imaginat o lume fără unghiuri ascuţite şi linii drepte, un fel de univers al creatorilor planetei. Academicianul Henri Coandă, pe atunci ministru de stat, i-a propus, după ce a văzut macheta expusă la Atheneul Român, să vină cu ea la Institutul Naţional de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică. Aşa s-a şi întâmplat, însă visul de a vedea proiectul concretizat s-a spulberat o dată cu moartea marelui inventator. „Am înţeles atunci că nu voi putea merge mai departe. A fost şi momentul în care am decis să plec în Franţa“, mărturiseşte Dorin Iormeanu. Înainte să se desprindă de România, apăruse deja pe simeze, în Galeria Uniunii Artiştilor Plastici Craiova, în Muzeul Zambaccian, cu pictură, cu sculptură în bronz, fier şi oţel inoxidabil, cu grafică. De numele său se leagă mai multe lucrări de mari dimensiuni, de la Codlea, din Centrul Olimpic de Înot din Mamaia.


 Între ştiinţă, artă şi afacere

Despre Dorin Iormeanu se spune că este o personalitate de tip renascentist, un om complex care şi-a căutat răspunsuri în diferite forme ale artei, care a reuşit să fie ambasador cultural, dar şi un apreciat om de afaceri. A făcut proiecte şi pentru aeroporturi, a ridicat case în America, numindu-le Deva sau Dolj, a fost preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România-Nigeria. „Mi-a plăcut tot ce am făcut, că a fost invenţie, lucrare monumental. A făcut totul după cum am crezut eu de cuviinţă, nu cei pentru care le-am făcut“, spune ferm artistul, care se pregăteşte să intre şi în lumea scriitorilor cu două cărţi la care încă lucrează. De Craiova rămâne acum legat pentru totdeauna prin lucrările donate Muzeului de Artă.  

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite