Craiova: Dorel Stoica s-a despărţit de Ştiinţa după cinci sezoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorel Stoica nu va mai îmbrăca tricoul alb-albastru în retur
Dorel Stoica nu va mai îmbrăca tricoul alb-albastru în retur

Fostul căpitan al alb-albaştrilor a ajuns la un acord cu patronul Mititelu şi şi-a reziliat astăzi contractul cu gruparea din Bănie. După cinci sezoane petrecute la Universitatea Craiova, dintre care unul în liga secundă, Dorel Stoica este liber să-şi caute altă echipă.

Fotbalistul de 31 de ani a acceptat să-şi încheie raporturile contractuale pe cale amiabilă, el renunţând la ultimele rate din contractul de 400.000 de dolari pe care îl avea în Bănie. Stoica era cel mai bine plătit jucător al Ştiinţei, acesta fiind, de fapt, principalul motiv pentru care el a fost lăsat să plece.

Nu mai sunt jucătorul Universităţii. Am bătut palma cu domnul Mititelu şi ne-am despărţit prieteni. Chiar aş dori să-mi închei peste câţiva ani cariera aici sau să vin pe un post în conducere“, a precizat Dorel Stoica pentru mediafax.

„Mă despart de Craiova cu amărăciune în suflet pentru că în toţi aceşti ani nu am reuşit să luăm nici măcar un trofeu. Ştiu că plec în momente grele, dar am încredere că aceia care vor rămâne şi cei care vor veni, pentru că am auzit că mai vin jucători, vor reuşi să facă mult mai mult decât până acum“, a adăugat jucătorul care a marcat zece goluri pentru Craiova în cele patru sezoane de Liga I.

Dorel Stoica

În acest tur de campionat, Dorel Stoica a jucat în 14 din cele 17 etape, cumulând 1.260 de minute şi marcând două goluri. Stoica (foto) mai are la activ şi patru selecţii la echipa naţională, pentru care a marcat un gol (în meciul cu Serbia de la Constanţa, scor 2-3).

Rămâi pe craiova.adevarul.ro pentru a afla ce oferte are Dorel Stoica.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite