Craiova: Miliardarul Forbes Dinel Staicu îşi vinde teren pentru a face rost de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mercur SA a perfectat una dintre cele mai mari tranzacţii imobiliare încheiate în ultimele luni în Craiova.

Mercur SA, deţinut în proporţie de 85,52% de SIF Oltenia, a achiziţionat, din fonduri proprii, cu doar câteva zile înainte de Crăciun, un teren de aproape 6.900 metri pătraţi pe care vrea să construiască o clădire cu destinaţie comercială. Potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti, vânzătorul activelor este Oltenia Leasing IFN SA, controlată tot de SIF 5, care a primit 6,2 milioane lei pentru teren şi cele 5 clădiri situate pe acesta. În prezent, şeful SIF Oltenia este omul de afaceri Dinel Staicu.

Zona nu are vad comercial

Reprezentanţii Mercur au declarat, pentru „Adevărul”, că au în vedere construcţia unui alt centru comercial propriu, în afara celui deţinut în centrul oraşului, sau ridicarea unui imobil în scopul vânzării acestuia. Cu toate acestea, surse din piaţa imobiliară susţin că zona B a Craiovei nu are vad, iar preţul activelor este unul exagerat de mare pentru ceea ce s-a vândut. Terenul este situat pe strada Brestei, la numărul 185. „Astea sunt poveşti! Acolo nu se poate face niciun fel de activitate comercială.  Au vrut să mute banii dintr-o parte în alta pentru că aveau nevoie de cash”, au declarat sursele.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite