Craiova: Denisa Naidin se şcoleşte pentru Comisia Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Denisei Naidin îi place fotografia şi speologia
Denisei Naidin îi place fotografia şi speologia

Spirit liber şi frământat mereu de idei şi proiecte menite să aducă un plus de bine în viaţa oamenilor,  a ales specializarea la Bruxelles.

După absolvirea Colegiului Elena Cuza s-a desprins de Craiova. A apucat pe drumul Clujului, oraş de care s-a îndrăgostit în anii studenţiei. S-a trezit într-o lume cu tineri preocupaţi să cunoască lucruri noi, care ştiau să guste din plin de libertatea de a se redefini ca personalitate. În Facultatea de Studii Europene a învăţat să aleagă ce vrea să aprofundeze. „Am găsit o altă viziune asupra educaţiei. Am fost mereu încurajaţi să ne implicăm în proiecte, să accesăm burse, să participăm la schimburi culturale“, povesteşte Denisa Naidin, astăzi masterandă la Bruxelles. Tânăra a colaborat în timp cu Fundaţia Soros, cu Centrul de Studii Politice şi Relaţii Internaţionale, a făcut parte din echipa Departaentului de imagine a Universităţii Babeş-Bolyai, realizând şi numeroase materiale de promovare a evenimentelor din cadrul instituţiei. Animată de spirit de echipă, Denisa nu a refuzat nicicând să dea o mână de ajutor acolo unde a fost nevoie.


O bursă a mediat întâlnirea cu Belgia

Până la Masterul Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii Libere din Bruxelles, Denisa Naidin a mers cu bursă la Universitatea Catolică din Leuven. Experienţe extraordinare au fost şi cele trăite printre studenţii de Munster din Germania, de la Dubrovnik, în Croaţia, şi din Utrecht – Olanda. Diversitatea de cultură, limbă, civilizaţie a fost marele câştig al acestor ieşiri în lume. De acelaşi lucru se bucură şi acum, la Bruxelles, unde are colegi de pe tot cuprinsul planetei. Denisa spune acum că este în primul rând cetăţean al Uniunii Europene şi apoi cetăţean al României. Se încumetă să ia atitudine atunci când se simte nedreptăţită şi susţine că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a-şi aduce aportul la diminuarea diferenţelor care se mai fac încă între oamenii din ţările nedezvoltate şi cele puternice. „Nu mi-a picat bine când pentru cartea de rezident eu am aşteptat  două luni, deşi în mod normal durează două săptămâni“, povesteşte Denisa.

Explorarea peşterilor, o pasiune pentru toată viaţa

Era un ghem de om când părinţii săi i-au dus pe ea şi pe fratele ei într-o peşteră. A fost dragoste la prima vedere. Uneori crede că a doua casă este Peştera Floriilor, descoperită de tatăl său chiar în ziua de Florii, pe care a explorat-o cot la cot cu părintele ei, fără să-i pese de frig, de umezeală sau noroi. „Este de o frumuseţe aparte. Îţi dai seama cât eşti de mic, că-ţi este teamă să suflii peste fromaţiunile delicate pentru a nu le distruge. Natura te face să te simţi mărunt“, afirmă tânăra, dorindu-şi ca şi ţara noastră să acorde la fel de multă atenţie conservării zonelor naturale, aşa cum se întâmplă prin lume.

Fotografia, mângâiere pentru ochi

Venită la Craiova pentru a culege informaţii de care avea nevoie pentru teza de dizertaţie, „Violenţa structurală împotriva minorităţii rrome în România şi răspunsul instituţional la aceasta“, a apucat printre picături să se mai lase răsfăţată de o mai veche pasiune, cea pentru fotografie. Îi lipseşte însă peisajul ofertant pe care i-l oferă o peşteră, spaţiul în care a şi prins gustul pentru fotografie. L-a urmărit atent pe tatăl ei, Cornel Naidin, care nu părăsea niciodată o zonă splendidă fără a o imortaliza. Are mii de poze la activ, însă spune că este departe de lumea profesioniştilor. „Ce fac eu este din dragoste pentru frumos. N-aş îndrăzni vreodată să mă compar cu artiştii fotografi pe care îi admir pentru talentul şi priceperea lor“, spune Denisa Naidin, tânăra care se pregăteşte să devină tehnocrat în Comisia Europeană, pe probleme sociale sau relaţii externe, hotărâtă să lupte împotriva discriminării de orice fel.

Născută: 15 noiembrie 1986, Craiova
Studii: Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai, Master Relaţii Internaţionale, Universitatea Liberă din Bruxelles
Hobby-uri: Fotografia, speologie

Ce-i place
Respectă oamenii care se implică şi le pasă de ce fac şi nu ezită o clipă să îşi urmeze pasiunile, indiferent de câte obstacole se aşează în calea lor.  Mai mult decât atât, îi place să fie în mijlocul persoanelor care urmăresc o finalitate pozitivă a muncii lor.

Ce nu-i place
Gândirea fixă. Din nefericire, a constatat că sunt foarte multe ideile preconcepute. O irită timpul pierdut şi oamenii statici, asta pentru că este o persoană activă, care crede că în fiecare secundă a vieţii învăţăm ceva, trebuie doar să vrem să facem acest lucru.

Ai sesizat diferenţe între şcolile română şi belgiană?
D.N.:
Dacă mă raportez la ultima instituţie de învăţământ din România pe care am urmat-o, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, consider că educaţia se bucură de acelaşi respect, de multă deschidere, iar asta mă face să cred că nu sunt deosebiri de conţinut.

Şi totuşi, ai ales să îţi continui studiile la Bruxelles?
D.N.:
Pentru că mă interesează tot ce ţine de instituţiile Uniunii Europene m-am gândit că nu este un loc mai potrivit decât capitala Belgiei. Aici sunt aproape de toate informaţiile de care am nevoie, înţeleg mult mai bine cum funcţionează aceste instituţii.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite