Cristescu explică eşecurile Universităţii: „La echipă s-a instaurat o stare de nesiguranţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silvian Cristescu
Silvian Cristescu

Team-managerul Universităţii Craiova, Silvian Cristescu, a enumerat care au fost cauzele pentru care gruparea alb-albastră a avut un sezon ratat.

Fostul jucător al Ştiinţei crede că vacanţa scurtă şi instabilitatea de pe banca tehnică au dus la evoluţiile slabe din campionatul trecut, când echipa s-a salvat de la retrogradare în ultima etapă.

Eu rămân la părerea că acum un an, în vară, s-a greşit când li s-a dat o vacanţă prea scurtă jucătorilor şi ei nu au putut uita, nu au putut trece rapid peste şocul ratării cupelor europene. De acolo a început totul“, a spus Cristescu pe site-ul oficial al clubului.

S-au perindat şi mulţi antrenori, iar la nivelul echipei s-a instaurat o anumită stare de nesiguranţă. Probabil jucătorii nu mai erau la fel de dedicaţi în momentul în care au observat că antrenorii se tot schimbă. Totuşi, în primul rând cred că parcursul depinde de exprimarea jucătorilor, ei sunt pionii principali şi pot câştiga meciurile, apoi vin ceilalţi factori, patronul, banii, antrenorul şi celelalte aspecte“, a adăugat oficialul oltean.

Silvian Cristescu a vorbit şi despre anunţul făcut de Ilie Balaci, care a precizat că nu va mai veni la Universitatea nici ca magazioner.

Eu nu cred că Ilie Balaci ar refuza să antreneze Universitatea, cred că nu i s-a pus corect întrebarea. Au fost vehiculate anumite nume de antrenori străini, iar el este orgolios şi impulsiv şi în acel context a făcut afirmaţia respectivă. Ilie Balaci iubeşte prea mult Universitatea Craiova şi cred că ar ajuta-o oricând“, a explicat Cristescu.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite