Craiova: Copii din toată ţara, în competiţie artistică în Cetatea Banilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miza este obţinerea marelui trofeu al Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Voi fi vedetă“, ajuns anul acesta la a patra ediţie.

Peste 120 de copii din România vor încerca să dovedească timp de două zile, pe scena Teatrului Liric Elena Teodorini, că interpretează fără cusur muzică uşoară şi merită să urce pe podiumul Festivalului „Voi fi vedetă“. Cortina se va ridica prima dată mâine, la ora 15.00, pentru primele două grupe de vârstă, 6 - 8 ani şi 9 - 11 ani, iar duminică dimineaţa pentru cei care au între 12 -14 ani, respectiv 15 - 18 ani.

„Încercăm să descoperim noi talente prin acest concurs şi să îi lansăm pe cei dăruiţi să facă o carieră în muzică“, mărturiseşte creatorul festivalului, profesorul Dumitru Iliuţă, de la Palatul Copiilor.

Juriul va fi prezidat de compozitorul Cristian Alivej şi îi va avea în componenţă pe Viorel Covaci, Nicu Popa, profesorul de chitară clasică George Mitrache, de la Liceul de Artă Marin Sorescu din Craiova şi tânărul interpret Cristian Sanda Gorun. 

Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Voi fi vedetă“ este organizat de Palatul Copiilor Craiova în colaborare cu primăria şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. Ultimul trofeu a fost câştigat în 2008 de Moise Bădulescu, din Mioveni. De atunci festivalul a fost întrerupt din cauza lipsei fondurilor.

Pe lângă Trofeul „Voi fi vedetă“, ce va fi înmânat concurentului cu cel mai mare punctaj, indiferent de categoria de vârstă, se vor mai acorda premii I, II, III, menţiuni şi premii speciale. Craiovenii care doresc să fie spectatorii celei de-a patra ediţii a acestui festival naţional au acces gratuit în sala de spectacole a Teatrului Liric.

Juriul va puncta: intonaţie corectă, ritm, dicţie, mişcare scenică, impresie artistică.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite