Craiova: Consiliul Judeţean Dolj plăteşte gras civili pentru paza militarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu Direcţia de Pază şi Servicii Publice decimată după restructurare, autorităţile judeţene se văd obligate să dea bani firmelor private pentru paza instituţiilor din subordine.

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a demarat pe 31 august o nouă licitaţie pentru contractarea de servicii de pază şi intervenţie. Contractul de achiziţii publice prevede angajarea unei societăţi de specialitate, care să pună la dispoziţie trei agenţi pentru asigurarea pazei la Centrul Militar Zonal (CMZ) Dolj, de pe strada General Dragalina, nr. 60 A, pe o perioadă de un an.

„Intervenţia la obiectiv se va executa cu o echipă formată din trei agenţi de pază, cu armament şi muniţie, conform Planului de pază şi intervenţie“, se arată în caietul de sarcini întocmit de CJ Dolj. Agenţii vor purta uniforme şi vor fi dotaţi cu spray-uri lacrimogene, bastoane de cauciuc, lanterne şi staţii radio. Firmele se pot înscrie la licitaţie până la 29 septembrie 2010.

115 agenţi, daţi afară de la Direcţia de Pază

Pentru paza CMZ Dolj, autorităţile judeţene sunt dispuse să ofere 109.470 de lei fără TVA. Licitaţia vine ca urmare a restructurărilor de la Direcţia de Pază şi Servicii Publice din subordinea CJ.  În urmă cu două săptămâni, 115 angajaţi au primit preaviz de 30 de zile, în baza celebrei OUG nr. 63/2010. Modificarea organigramei a presupus suprimarea a 165 de posturi, dintre care 50 erau deja vacante. CJ Dolj nu este la prima licitaţie de acest gen. La începutul lunii august, instituţia a semnat cu ARDIA SRL, din Balş, un contract pe un an, vizând asigurarea pazei la centrele medicale din cartierele Brazda lui Novac şi Calea Bucureşti, contra sumei de 8.000 de lei pe lună.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe craiova@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Craiova, click pe poza de mai jos:

cap ziar ads
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite