Craiova: Claudia Motea, o actriţă a Olteniei care a reuşit dincolo de ocean
0
Ajutată de talent, muncă, dar şi de ambiţia pe care o pune pe seama sângelui de olteancă, actriţa a reuşit să se împlinească profesional dincolo de ocean.
Arta spectacolului i-a dat puterea de a se adapta într-o lume nouă, departe de casă. Momentul în care a decis să rămână pe tărâm american avea să-i schimbe viaţa. Iar viaţa este „marele hobby“ al său, cum îi place Claudiei Motea să spună ori de câte ori este întrebată cu ce adoră să îşi umple timpul atunci când nu este pe scenă, când nu scrie. Propria viaţă a legat-o în cele din urmă puternic de lumea teatrului. Şi-a fost sursă de inspiraţie pentru piesa „Niciodată o altă fată ca mine“.
A scris-o, o joacă şi adună cu ea mereu ropote de aplauze şi premii. Premiera nord-americană a spectacolului a avut loc în mai 2006, în Canada, la Grand Theatre, iar premiera europeană, în februarie anul acesta, la Teatrul de Comedie, în Bucureşti. Luna aceasta a urcat pe scena de la Nottara. „Este un spectacol one woman show, despre iubire, determinare, speranţă şi vise. Am reuşit să o joc aici graţie lui Laurenţiu Calomfirescu, regizorul piesei, care m-a ajutat şi la traducerea şi adaptarea ei în limba română. Adriana Agostini are un rol major la reuşita proiectului meu, ea făcându-mi costumele“, spune actriţa.
De la „Danaide“, la supravieţuire
Iubeşte Craiova şi publicul de aici şi încă mai simte căldura şi forţa aplauzelor care au însoţit spectacolul „Danaidele“, pus în scenă de maestrul Silviu Purcărete, la Teatrul Naţional Marin Sorescu. Claudia Motea a făcut parte din universul acestui proiect internaţional de teatru. A jucat în Europa, apoi în Statele Unite. Întâlnirea cu New York-ul a fost un fel de dragoste la prima vedere.
Paşii au purtat-o în cele din urmă spre Canada. A urmat o altă şcoală, muncă multă, apoi a predat drama şi franceza la preşcolari într-un centru de învăţământ privat, iar în 2003 debuta cu o piesă proprie pe scena canadiană. Dramaturgul Paul Kinsella a scris pentru Claudia, comedia „Lingerie“, şi este doar un exemplu despre aprecierea de care se bucură în Ţara Arţarului. Legătura cu România cultural a reluat-o anul trecut, adaptând şi montând în Canada piesa „Crize“ a lui Mihai Ignat, premiat UNITER.
Între România şi America
S-a stabilit la Los Angeles, are cetăţenie româno-canadiană şi vrea să traseze în maniera sa conturul unui pod artistic între SUA şi patria mamă. „Am tradus piese din dramaturgia nord-americană, am obţinut drepturile de autor pentru fiecare în parte şi doresc să le montez pe scena teatrului românesc“, spune cu convingere actriţa asumându-şi rolul de liant între cele două lumi cu la fel de multă responsabilitate cum şi-a asumat şi grija pentru o fetiţă din Republica Dominicană, pe care o adoră şi de care se ocupă de câţiva ani.
Piesa „Niciodată o altă fată ca mine“, cu şi de Claudia Motea, pe care o doreşte şi pe scena Teatrului Naţional din Craiova se va juca luna viitoare la Arad, Iaşi şi în Braşov. Este creaţia care i-a adus premii pentru cea mai bună actriţă, pentru cea mai bună producţie, pentru dramaturgie şi pe cel de popularitate, People’s Choice.