Craiova: Cinci ani de închisoare pentru ţiganii care falsificau bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei dintre romii reţinuţi pe data de 1 februarie au fost condamnaţi de Tribunalul Dolj la câte cinci ani de închisoare. Sunt acuzaţi de contrafacere şi plasarea de bacnote false în judeţul Dolj.

Oamenii legii au mai stabilit că, ţiganii erau ajutaţi de un ofiţer de la Informaţii şi Protecţie Internă. Mai exact poliţistul îi anunţa pe infractori când are loc un control în zonă.  Bacontele erau falsificate în palatele ţiganilor de pe strada Râului. În urma percheziţiilor au fost ridicaţi Radu Florin, Victor Sîrbu, Radu Zaharia, zis Tohari, Mihai Tomică, zis Tomil, toţi din Craiova, dar şi Petcu Vasile Ovidiu, din Drobeta Turnu Severin.

Apartura găsită în casă

Pe lângă un calculator, un scanner şi o imprimantă performantă, anchetatorii au găsit în „palatele“ infractorilor 14 bancnote contrafăcute din cupiurile de 100 de lei, 500 de lei, 200 de euro şi 500 de euro. Victor Sârbu i-a propus lui Florin Rdau să îl ajute la partea tehnică. Banii erau falsificaţi în casa lui Marian Mihai, unde Florin Radu a reuşit să imprime bancnote în sumă totală de 12.900 de lei şi 27.000 de euro.

Ofiţerul era prietenul ţiganilor

Florin Radu, Mihai Tomică şi Petcu Vasile Ovidiu, au recunoscut în faţa judecătorilor infracţiunile comise, aşă căi au avut parte de o reducere cu o treime a pedepselor. Procurorii DIICOT au mai stabilit în urma achetei că membrii reţelei  erau mână în mână cu un lucrător al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Dolj, mai exact, cu ofiţerul Vlad Cosmin Totora. Ofiţerul este cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de favorizare a infractorului


Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite