Craiova: Cărţile şi copiii îi guvernează viaţa

Când trece pragul Casei Elena Farago, pentru a însoţi grupurile de vizitatori, Floriana Stolojan înţelege de ce iubeşte atât de mult universul cărţilor, în care a intrat cu mai bine de 30 de ani în urmă.

Se simte un om înnobilat sufleteşte şi pune acest lucru pe seama cărţilor. Este convinsă că cine munceşte printre ele şi cu ele nu poate fi decât altfel. Stă în firea lor să şlefuiască, să înlăture ce nu-i bun şi să umple golurile de cunoaştere. Cu vorba sa blândă te face să nu îi poţi întrerupe poveştile despre mari oameni, pe care tot biblioteca i-a scos în calea sa. Răspunde cu bucurie tuturor solicitărilor venite din partea celor curioşi să vadă cu ochii lor locul care i-a servit drept casă, spaţiu de creaţie, univers de lectură celei cunoscută mult ca poeta copiilor. În 2008 a primit în custodie Casa memorială Elena Farago, din cadrul Bibliotecii Aman. Încă se gândeşte că a fost un semn şi nu o întâmplare, căci sunt câteva momente în viaţa sa profesională care au împiedicat-o să uite vreodată cui se datorează capitole întregi din viaţa bibliotecii.

„La doi ani după venirea mea aici, în 1978, am prin centeanarul naşterii Elenei Farago, când l-am cunoscut şi pe fiul său Mihnea. Câţiva ani mai târziu eram secretara cencaclului care purta numele poetei. În 2008, primeam custodia casei. Parcă mi-a ieşit mereu în cale“, povesteşte Floriana Stolojan. A trecut pragul casei de nenumărate ori şi încă spune că ar continua să facă acest lucru la nesfârşit. Priveşte ochii copiilor când ascultă povestea poetei şi se încarcă pozitiv cu un soi de energie creativă care o inspiră în tot ce face. 

Primeşte cărţile în bibliotecă

De cum intră pe uşă noile achiziţii ajung pe mâinile Florianei Stolojan. Verifică răbdătoare fiecare carte, le trimite apoi colegelor care le clasifică, le cataloghează şi pregătesc fişele. Se reîntorc la ea, la evidenţă, unde le înregistrează şi de unde pleacă spre fiecare secţie. „Nu ştiu dacă sunt neapărat de modă veche, nici nu am nimic împotriva informatizării, dar încă mai cred că eternul catalog de serviciu, în care scriu fişele, n-are moarte. El este acolo şi când pică reţeaua“, spune bibliotecara. Marile avantaje ale profesiei le-a considerat întotdeauna contactul cu noile apariţii editoriale şi întâlnirea cu personalităţi ale literaturii române. Şi îi aminteşte pe Marin Preda, Marin Sorescu, pe Sina Dănciulescu, Nina Cassian, Ion Alexandru.  În bibliotecă s-a putut întoarce la o carte demult citită. Pe Cela Serghi o „caută“ când vrea să îşi încarce bateriile, Sadoveanu şi Ionel Teodoreanu îi amintesc de copilărie, pe Mircea Eliade îl descoperă în multe lucruri. Pe lângă cărţi, face loc în viaţa ei şi sportului. Adoră baschetul şi se uită cu plăcere la meciurile Ştiinţei, din vremurile când fotbalul era un spectacol de bună calitate. Are chiar un autograf de la Mircea Lucescu, de care era convinsă că va fi un mare antrenor.

Ce-i place
Adoră călătoriile de două ori. O dată pentru că datorită lor descoperă locuri şi oameni noi, apoi pentru că rămâne cu amintiri din cele mai frumoase. Un astfel de exemplu este Italia, ţară în care s-ar întoarce cu mare plăcere. Îşi doreşte să ajungă în Tibet.

Ce nu-i place
Tragediile care li se întâmplă oameniilor,cum sunt acum inundaţiile din Moldova, durerea din privirile bătrânilor, lacrimile pe obrajii copiilor. Nu sportă să-i vadă suferind pe cei mici, iar dacă i-ar sta în putinţă i-ar pedepsi pe cei care le fac rău.

Dacă ar fi să alegeţi din nou, aţi merge spre învăţământ?

F.S.: Mi-e greu acum să cred că mi-ar putea plăcea altceva, dar pentru a lucra în fiecare zi cu copiii probabil că aş alege catedra. Doar din această perspectivă. Din fericire, îi am în preajmă şi aici, în bibliotecă, ori de câte ori vin să viziteze Casa Memorială Elena Farago.

Încă vă fascinează poeta care şi-a confundat viaţa cu biblioteca?

F.S.: A fost o personalitate complexă, un suflet mare, un om în toată puterea cuvântului. A fost respectată în cultura românească. Este nemuritoare graţie celor care continuă să o citească şi să îi recite poeziile şi astăzi. De câte ori vorbesc despre Elena Farago am senzaţia că mai rămâne ceva de spus.