O propunere a Ministerului Sănătăţii împarte medicii din Oltenia în două tabere: "E o aberaţie!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comasarea spitalelor naşte controverse în Craiova.
Comasarea spitalelor naşte controverse în Craiova.

Medicii din Oltenia spun că intenţia ministerului, de comasare a Centrului de Cardiologie cu Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, este ruptă de realitate.

Directorul medical al Centrului, prof.unif.dr Dan Dominic Ionescu, spune că punerea în practică a planurilor făcute de ministru le-ar afecta activitatea. "Noi avem personalitate juridică, nu ducem lipsă de medicamente, materiale sanitare. Avem aparatură ultraperformantă, un aparat unic în ţară, de evaluare a riscului de moarte subită, şi personal profesionist. O comasare ar însemna să ne pierdem personalitatea juridică şi să avem managementul spitalului care duce acut lipsă de medicamente şi care are datorii uriaşe. E o aberaţie, deşi e simplu de lucrat din condei...", a declarat prof.dr. Ionescu.

Propunerea Ministerului Sănătăţii, de comasare a spitalelor, scandalizează medicii din Oltenia

Directorul medical a explicat faptul că şi învăţământul ar avea de suferit, "deoarece studenţii şi rezidenţii, specializaţi în cardiologie, fac practică aici, în mod profesionist. Pentru că în mod cert Centrul va avea de pierdut, şi calitatea învăţământului va scădea", a adăugat prof.dr. Dominic Ionescu. Acesta spune că o soluţie ar fi înfiinţarea unei secţii de cardiologie proprii, în interiorul spitalului, "sunt destui medici cardiologi dornici să lucreze în spital", a completat prof.dr Ionescu.

Conducerea Spitalului Nr. 1 susţine ideea ministrului. "Noi suntem de acord cu această variantă, pentru că oricum nu aveam o secţie de cardiologie şi astfel ar eficientiza activitatea instituţiei", a declarat conf.dr. Florin Petrescu, managerul unităţii spitaliceşti.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite