Mâine se va vira în contul Spitalului Universitar din Viena a doua tranşă din suma necesară tratamentului şi transplantului.
Claudia a primit de la Moş Nicolae poate cel mai frumos dar de până acum: dragostea a mii de oameni. A primit drept dar implicarea acestora în lupta ei împotriva cancerului ţesuturilor limfatice. Pe lângă o mare de cuvinte frumoase, menite să îi dea putere şi să o ţină optimistă, s-au făcut şi se fac donaţii pentru ca tânăra de 24 de ani, studentă în ultimul an la Medicină, să urmeze tratamentul cu chimioterapie agresivă şi să aibă parte de transplantul cu celule stem care să-i salveze viaţa. Graţie lor, mâine vor fi viraţi alţi 60.000 de euro spitalului vienez. Mama ei, Rodica Chelan, a confirmat că s-au strâns până acum 124.000. „Este minunat gestul oamenilor care o ajută pe fiica mea. Le mulţumim din tot sufletul“, spune mama Claudiei.
În ghetuţele Claudiei s-a strecurat şi-un iepuraş
În pachetul pe care i l-a trimis la Viena prin Oana, Rodica Chelan i-a strecurat fiicei sale şi un iepure de pluş. „Am vrut să o înveselească. Să o facă să se simtă un pic mai bine acum, după prima cură de chimioterapie agresivă“, mai spune mama Claudiei.


















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza