Craiova: Bolnavii de TBC nu mai găsesc un antibiotic vital pentru vindecarea lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De o săptămână, bolnavii de TBC din Dolj au rămas fără un antibiotic esenţial în tratamentul pe care îl urmează, etambutolul, iar celelalte se numără pe degete.

Doctorii de la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" spun că situaţia tratamentului pe Programul Naţional de Tuberculoză este destul de gravă, pentru că stocul a început să se golească încă din luna octombrie a anului trecut. Pneumologii spun că au făcut cu greu rost de bani ca să completeze rezervele cu pastile, astfel încât bolnavii să nu aibă de suferit. Săptămâna trecută doctorii au prescris ultimele tablete de etambutol şi au ajuns la fundul sacului în cazul altor antibiotice pe care le administrează pacienţilor.

Doctorii spun că nu le ajung banii pentru pastile


Pneumolgii spun că banii care vin de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CAS) sunt prea puţini. „Am solicitat CAS 600.000 de lei, însă am primit doar 420.000 de lei, cât am avut şi anul trecut. Însă trebuia ţinut cont de faptul că preţul medicamentelor a crescut. Stocurile pe care le avem ajung pentru şapte-opt luni, nu mai mult”, a declarat doctorul Cornel Miu, coordonatorul Programului Naţional de Tuberculoză pe judeţul Dolj.

"Valoarea contractată este de 470 000 de lei pentru toate spitalele, din care 343 000 pentru medicamente şi 127.000 pentru materiale sanitare. Din aceşti bani, Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş a primit 231 000 de lei. Anul trecut a avut contractat 302 000 lei şi consumul 242 148, 87, astfel că, potrivit consumului de anul trecut, ajungea pentru 7,12 luni", a declarat Daniela Gheorghe, purtătorul de cuvânt al CJAS Dolj.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite