Martorii în cazul Frăţilă fac declaraţii uluitoare despre noaptea morţii care i-a cutremurat: "Când a intrat în salon, asistenta ne-a zis: Da' ce vă uitaţi aşa, ca la spectacol?"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bolnavii internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase în acelaşi timp cu tânărul tratat de TBC, care a decedat, spun că asistenta care noaptea a intrat în salon i-a tratat cu vorbe grele.

Doi bolnavi care au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" în aceeaşi perioadă cu Sorin Ovidiu Frăţilă, tânărul tratat de TBC, care a decedat, vorbesc despre atitudinea asistentei chemate în plină noapte la pacientul care se simţea rău.

"Aşa vorbeşti oamenilor care suferă?"

Florică Dinu (54 de ani), din judeţul Dolj, ne-a povestit despre noaptea care i-a cutremurat pe toţi pacienţii internaţi în Secţia 1 a unităţii medicale, acolo unde Sorin era spitalizat. "Pe la două noaptea, lui Sorin i s-a făcut rău, colegul s-a dus să strige pe cineva şi a venit o doamnă asistentă. Când s-a uitat la bolnav, în loc să cheme doctorul, să facă ceva, a zis cu voce ridicată: «Ce vă uitaţi aşa, ca la spectacol?». Doamne, am rămas aşa... În loc să faci ceva, că nu de bine ajungem în spital, să chemi după ajutor, tu aşa vorbeşti bolnavilor, oamenilor care suferă?", ne-a spus aseară bărbatul. Şi Marian Vasile, tânărul de 35 de ani, coleg de salon cu Sorin, îşi aminteşte de acest episod care l-a marcat. "Eu m-am dus după asistentă să o chem. Când a venit în salon, s-a uitat la Sorin şi pe urmă la noi. Ne-a zis: «Da' ce vă uitaţi ca la spectacol?». Păi nu se face aşa, că nu eram la circ. Noi ce trebuia să facem?", a spus în urmă cu câteva zile Marian Vasile.

Deces fără explicaţii

Un tânăr de 31 de ani, din Galicea Mare, a fost internat la 1 aprilie la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş", fiind diagnosticat cu tuberculoză. După o lună şi jumătate de spitalizare, acestuia i s-a făcut rău şi a fost transportat cu SMURD-ul la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, unde a murit. Familia a depus mai multe reclamaţii către instanţele doljene împotriva medicului Lucian Ioncică, cel care l-a tratat pe bolnav de TBC, susţinând că a pus un diagnostic greşit, şi a doctorului Mihai Olteanu. Medicul Ioncică a refuzat să răspundă la acuzaţii. Doctorul Olteanu a spus pentru un post de televiziune că se declară nevinovat şi că a făcut tot posibilul să îl salveze pe bolnav.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite