Craiova: Bilanţ al ITM după controale de o zi: şase muncitori care lucrau fără forme legale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

18 inspectori de muncă, dintre care şase de la ITM Mehedinţi au controlat ieri 32 de societăţi pentru a depista lucrătorii „la negru” dar şi nereguli în sănătatea şi securitatea la locul de muncă.

Controlul a făcut parte dintr-o campanie naţională desfăşurată de Inspecţia Muncii pentru depistarea agenţilor economici care angajează persoane fără forme legale. Potrivit directorului adjunct al ITM Dolj, Radu Mitran, la cele 32 de firme au fost descoperite şase persoane care lucrau ilegal, iar la una dintre societăţi, trei persoane nu erau trecute în REVISAL, Registrul General al Salariaţilor. „Printre neregulile pe care le-am constatat a fost faptul că se lucrează ore suplimentare, salariaţii au declarat inspectorilor noştri că lucrează şi sâmbăta şi duminică, nerespectându-se timpul de repaus. Au fost aplicate sancţiuni în valoare de 18.000 de lei, iar pentru neînregistrarea în REVISAL alte 4.500 de lei”,a spus Radu Mitran.

Inspectorii mehedinţeni au venit la control la Craiova

Controalele efectuate ieri au fost unele încrucişate, din lotul de inspectori care au luat la puricat firmele doljene, făcând parte şi şase inspectori din Mehedinţi. Şase inspectori doljeni au fost trimişi la control în Teleorman. Inspecţia Muncii a adoptat strategia controlului încrucişat pentru „un schimb de experienţă” dar şi pentru că, recunosc şefii departamentului, sancţiunile sunt mai drastice atunci când la control participă inspectori care nu cunosc reprezentanţii unei firme sau zona.

Pe lângă neregulile privind munca nedeclarată, au fost depistate şi câteva probleme minore referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă. „E vorba de instructaj necorespunzător, lipsa unor tematici de instruire, lipsa fişelor de aptitudini care să ateste şi controlul medical, muncitori care nu purtau echipament de protecţie”,a spus Silviu Poenaru, director adjunct în cadrul ITM Dolj.

Controale în tot oraşul

Reprezentanţii firmelor au scăpat în aceste cazuri doar cu avertismente. Au fost sancţionaţi 13 agenţi economici cu 18 avertismente. Controalele au vizat domeniile care ridică probleme privind munca nedeclarată, printre care construcţii, confecţii şi alimentaţie publică, însă nu au fost urmăritet anumite zone din oraş. „Am fost în târgurile Pelendava şi Marlorex, în Craioviţa Nouă, în zona Racheta, dar şi la Muzeul de Artă, unde lucrează o firmă de construcţii din Bucureşti”,a  mai spus Radu Mitran.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite