Beldeanu: „Ţicleanu o să aibă rezultate foarte bune. Jucătorii au căpătat experienţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul mijlocaş al Craiovei Maxima, Aurică Beldeanu, crede că aducerea lui Ţicleanu pe banca Universităţii a fost o alegere inspirată.

Beldeanu susţine că Ştiinţa, cu Ţicleanu, Geolgău şi Lung, va avea o evoluţie reuşită în noul sezon, asta şi pentru că jucătorii au căpătat experienţă.

Cred că aducerea lui Ţicleanu pe bancă este benefică, ţinând cont că în staff mai sunt şi alţi componenţi ai Craiovei Maxima, ca Geolgău sau Silviu Lung. Sunt convins că o să aibă rezultate foarte bune“, a spus Aurică Beldeanu pentru site-ul oficial al clubului.

Cred că vom avea o evoluţie reuşită, pentru că jucătorii Craiovei nu mai sunt aşa tineri, au trecut ceva ani peste ei, au căpătat experienţă împreună şi trebuie să confirme, iar nou-veniţii nu pot aduce decât un plus echipei“, a adăugat cel poreclit „Vulpea“.

Beldeanu a vorbit şi despre jucătorii nou veniţi la echipă: „Mă bucur că a rămas Iliev, este un jucător bun, de care aveam nevoie. Am auzit cuvinte frumoase şi despre cei aduşi, atât gabonezul Henry, cât şi bulgarul Gargorov părând să fie jucători buni, utili echipei“.

„Toată lumea am auzit că vorbeşte de aducerea unui fundaş stânga, dar îi avem acolo pe Giurcă şi Buşu, care cred că vor putea face faţă, pentru că uşor, uşor capătă încredere“, a încheiat Aurică Beldeanu.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite