Banii europeni au fost absorbiți într-un an cât în trei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi în trei ani n-au fost contractate nici 40 la sută din fondurile disponibile până în 2013, conducerea ADR Oltenia estimează că în 2011 va fi depășită cota de 80 de procente.

Din 2007, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest (ADR S-V) Oltenia, în cele cinci judeţe ale regiunii au fost contractate proiecte în valoare de peste 219 milioane de euro, reprezentând 38,81 la sută din fondurile oferite de Uniunea Europeană. Judeţul cu cea mai ridicată rată este Doljul, unde au fost realizate sau sunt în curs de implementare proiecte de peste 78 de milioane de euro. Urmează judeţul Mehedinţi, cu peste 47 de milioane de euro, Gorjul, cu aproape 37 de milioane, şi judeţul Olt, cu puţin peste 30 de milioane. Pe ultimul loc în topul regiunii se situează Vâlcea, cu doar 23 de milioane de euro.


ADR visează la 95 la sută


Deşi, în procente, Oltenia nu a contractat din 2007 până în prezent nici 40 la sută din fondurile europene puse la dispoziţie, reprezentanţii ADR S-V Oltenia susţin că la finele acestui an procentul va urca la 50, ba chiar că va ajunge la 80 - 95 până la sfârșitul lui 2011. „Până acum nu au fost contractate foarte multe proiecte pentru că fondurile vin pe cinci axe de finanţare şi nici măcar nu au fost toate lansate. În perioada următoare, vor fi contractate alte proiecte, care acum sunt în curs de evaluare. Statistic, stăm foarte bine cu numărul de proiecte depuse şi contractate“, a declarat Marilena Bogheanu, şefa ADR S-V Oltenia.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite