Stiri din Craiova

Craiova: Băile publice, altădată un fason, acum în ruină

13 martie 2010, 08:26 |  Autor: Andreea Mitrache | 

Cuvinte cheie: Craiova, bai publice, ruina, revendicate, imobil, ,

Clădirea a fost revendicată şi câştigată în instanţă de două bătrâne din Bucureşti

Craiova

Clădirea a fost revendicată şi câştigată în instanţă de două bătrâne din Bucureşti

 

Clădirea unde funcţionau băile publice din Craiova, câştigată în instanţă de două bătrâne, este în paragină. Oamenii îşi aduc aminte cu nostalgie de vremurile în care mergeau să se relaxeze şi să-şi întâlnească prietenii.

De cum pui piciorul în clădirea unde până înainte de Revoluţie au funcţionat băile publice ai impresia că te afli într-o casă părăsită. Imaginile sunt de coşmar, tot ceea ce exista aici în acele vremuri a fost distrus, băile sunt pline de rugină, iar pereţii se decojesc. Conducerea Regiei Autonome a Domeniului Public, care a avut în administrare clădirea, declară că două bătrâne din Bucureşti au revendicat casa, iar de atunci nu s-a mai putut face absolut nimic pentru întreţinerea imobilului. „ Băile publice sunt acum de domeniul trecutului. Clădirea a fost construită în anul 1881, este foarte veche.Noi am pierdut-o în instanţă, după ce a fost revendicată. Aşa cum vedeţi, totul este ţinut sub cheie, dar, din păcate, de ani buni nu s-au mai făcut investiţii, iar acum arată cum arată“, ne-a spus Ion Petre, directorul Regiei Autonome de Administrarea a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova (RAADPFL).

„Acum, toată lumea are baie acasă”

Clădirea a fost revendicată şi câştigată în instanţă de două bătrâne din Bucureşti, iar directorul Ion Petre a mai precizat că există un nou proprietar al imobilului care a găzduit băile publice înainte de Revoluţie. Acesta a cumpărat clădirea de la cele două bătrâne din Bucureşti, dar numele lui nu este cunoscut şi nu se ştie nici măcar dacă este din Craiova.    
Ion Petre a mai spus că nu se mai pune problema să se facă o investiţie de acest gen în oraş. „Acum, toată lumea are parte de condiţii acasă. Înainte, cei mai mulţi craioveni stăteau la casă, dar puţini aveau şi băi construite, aşa că oamenii erau nevoiţi să vină la aceste băi publice. Oricum, nu am avea bani pentru o astfel de investiţie, aşa că băile publice rămân istorie. Noi abia am reuşit să ne mutăm într-o altă clădire“, a mai spus Ion Petre.    

Băile publice stârnesc nostalgii

Craiovenii povestesc că băile publice din oraş au mai funcţionat un an după Revoluţie, după care au fost închise. „Păcat că un astfel de loc nu mai există. Din păcate, în ultima perioadă tot mai multe imobile vechi din Bănie au fost revendicate, iar în locul lor au apărut baruri şi localuri“, a spus un craiovean care a preferat să-şi păstreze anonimatul.


Margareta Rădulescu, nora fostului primar al Craiovei, Ion Rădulescu, spune că mergea la băile publice şi de două-trei ori pe săptămână. „Era un loc de întâlnire pentru noi. Craiovenii veneau acolo să facă o baie, dar şi să socializeze. Au fost timpuri frumoase, acum am auzit că imobiul a rămas în paragină. Păcat, era un loc de vis“, a povestit bătrâna în vârstă de 83 de ani.
                     

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole