Craiova: Avocată reţinută pentru fals şi înşelăciune într-o afacere ilegală cu excavatoare
0Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au destructurat un grup infracţional format din şase persoane, care sunt acuzate de înşelăciune în formă agravantă, fals sub semnătură privată şi fals privind identitatea.
Cinci persoane au fost deja reţinute pentru 24 de ore. Din grupul infracţional face parte şi o avocată din Dâmboviţa, care îşi desfăşura activitatea la Baroul Dolj. Surse judiciare susţin că avocata ar fi liderul grupului. Concret, membrii grupului infracţional se ocupau cu închirierea de utilaje pe care apoi le vindeau ca şi cum ar fi fost proprietatea lor folosindu-se de acte false.
Prejudiciu constatat de anchetatori se ridică la aproximativ 2 milioane de lei. Unul dintre membrii grupului s-a sustras urmăririi, drept pentru care procurorii au solicitat mandat de reţinere în lipsă.
Cele cinci persoane reţinute vor fi prezentate mâine instanţei cu propunerea de arestare perevntivă pentru 29 de zile.
Vom reveni cu amănunte !