Craiova: Asistentă medicală: „Îmi fac nevoile între gravide!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Teama de o nouă tragedie, similară celei de la maternitatea din Capitală, naşte restricţii absurde. Asistentele de la Spitalul Filantropia spun că li s-a interzis să lipsească din saloane mai mult de două minute, indiferent că trebuie să meargă la toaletă sau la o secţie aflată la o distanţă de câţiva kilometri.

Conducerea Spitalului Filantropia, din Craiova, a remis angajaţilor, în urma tragediei de la Maternitatea Giuleşti, o circulară prin care trasează interdicţii drastice. Potrivit documentului respectiv, cadrul medical „nu părăseşte secţia decât pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice şi pentru îndeplinirea altor sarcini de serviciu, precum: însoţirea pacientului la analize, ridicarea condicii de la farmacie sau transportarea în laborator a produselor biologice recoltate de la bolnavi“. Neoficial, asistentele nu au voie să absenteze mai mult de 120 de secunde din secţie.

„Deşi nu scrie în fişa postului, ni s-a spus că nu avem voie să lipsim mai mult de două minute şi că trebuie să lăsăm înlocuitor. Ne-a venit să râdem, apoi să plângem. De unde înlocuitor, când pe secţie suntem două asistente? Ferească Dumnezeu să ne trezim cu şapte - opt gravide care nasc în acelaşi timp!“, a declarat o asistentă, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

„Mi s-a întâmplat să fac pe mine“

Mai mult, explică asistentele, anumite secţii la care ele trebuie să ajungă se află în afara spitalului, iar timpul necesar deplasării depăşeşte cu mult limita impusă. „Este o mare problemă. Spitalul nu este construit în bloc, cum este cel judeţean“, reclamă cadrele medicale. Pentru a ridica un medicament de la farmacia pentru copii, asistentele sunt nevoite să meargă la Secţia de Pediatrie, aflată în vecinătatea Parcului Nicolae Romanescu, la aproape trei kilometri de spital.

La fel, personalul medical ar trebui să lipsească cel puţin 20 de minute pentru a ajunge la cabinetele de la ambulatoriul de specialitate de pe Calea Severinului sau la laborator.  Conducerea spitalului evită să comenteze pe marginea subiectului, spunând însă că asistentele nu trebuie să părăsească spitalul. „Dacă este nevoie, să vină farmacista cu medicamentele. Asistentele n-au voie să părăsească salonul“, a declarat Mihai Coman, directorul economic.

Potrivit asistentelor, regula celor două minute de absenţă li se aplică şi în cazul în care trebuie să meargă la toaletă. Unele dintre ele spun că, disperate, şi-au improvizat un WC între paturile gravidelor sau au trăit momente chiar mai umilitoare. „Este îngrozitor să-ţi faci nevoile între gravide, dar poate fi şi mai rău. Mie mi s-a întâmplat efectiv să fac pe mine, pentru că era imposibil să plec de pe secţie“, a declarat o asistentă.

Cinci asistente în teorie, una singură în realitate

Ca să respecte dispoziţiile legale privind îngrijirea nou-născuţilor, Spitalul Filantropia ar trebui să aibă angajate cinci asistente la Secţia Prematuri şi 10 la Secţia Eutrofici. În prezent, există una singură la Prematuri, iar la Eutrofici două sau trei, în funcţie de tură.

„Sunt zile în care o asistentă trebuie să meargă cu analizele sau să ducă bolnavii pe Severinului. Asistenta care rămâne să supravegheze poate fi chemată la o naştere sau la mai multe. Este imposibil să le poţi rezolva. Avem un deficit enorm“, a spus asistenta-şefă Constanţa Bărbulescu.
Ministerul Sănătăţii a decis recent să deblocheze 2.322 de posturi, jumătate din necesarul la nivel naţional.

La Filantropia se va organiza, luna viitoare, un concurs pentru două posturi de asistent medical şi două de medic. „Noi am cerut mult mai multe, ca să putem face faţă solicitărilor, dar ne mulţumim şi cu atât. Necesităţile sunt de ordinul zecilor“, a precizat Elisabeta Lăjea, directorul financiar al unităţii medicale.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite