Asistent universitar din Elveţia: "Într-un sistem medical putred, un doctor român a făcut un miracol cu viaţa mea"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Căpitănescu este asistent universitar în Geneva.
Andreea Căpitănescu este asistent universitar în Geneva.

Andreea Căpitănescu, asistent universitar în Geneva, povesteşte cum un chirurg din România i-a salvat viaţa, când nimeni nu credea că va mai trăi.

Andreea (39 de ani) este o româncă stabilită în Geneva de 28 de ani. Duce o viaţă minunată, după cum mărturiseşte, şi are tot ce-şi doreşte: o familie reuşită, doi copii sănătoşi, părinţi înţelegători şi o carieră de invidiat: este doctorand şi asistent universitar la Facultatea de Psihologie, Ştiinţă şi Educaţie a Universităţii din Geneva.

Chirurgul Alexandru Pesamosca, top doctori cinstiţi. Vezi primele locuri ale medicilor care nu cer şpagă

Prof.dr. Alexandru Pesamosca,"Tata Pesi" (foto jos), miracolul din viaţa Andreei

Craiova

Andreea spune că Dumnezeu i-a împlinit toate visele şi, cel mai important, i-a adus în cale un om cu suflet, atunci când se aştepta mai puţin, pe "Tata Pesi", cum îi spune chirurgului Alexandru Pesamosca, în vârstă de 80 de ani, acum la pensie. "Mi-a dat a doua şansă la viaţă. Dacă tata Pesi nu mă ajuta, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat cu mine. Lui îi datorez tot ce am acum", mărturiseşte Andreea.

Craiova

S-a născut cu o malformaţie gravă, atrezie totală de esofag. Potrivit dicţionarelor de specialitate, rata de mortalitate infantilă din cauza acestei afecţiuni era, în urmă cu 20 de ani, de aproape 90%. În cazul Andreei, puţini doctori credeau că o să supravieţuisacă. "Şansele ei erau aproape nule", povesteşte Maria Căpitănescu, mama fetei. Anii treceau, starea de sănătate se agrava. Părinţii căzuseră în deznădejde. "Până l-am întâlnit pe doctorul Alexandru Pesamosca, în 1976 asistent universitar la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu". Andreea avea patru ani şi jumătate, când a băgat-o în sală. După o operaţie destul de lungă, a fost salvată. Intervenţia a fost o premieră pentru România. În acel moment şi Andreea, şi noi, am renăscut", spune Şerban Căpitănescu, tatăl.

"Mai sunt multe de făcut"

Craiova

În prezent, familia Căpitănescu se află la Geneva. Nu ştie dacă şi când se va întoarce definitiv în România. Le e bine acolo, peste hotare. Andreea s-a realizat şi pe plan profesional. Fată cu rezultate şcolare deosebite, s-a înscris la o facultate din Geneva, unde a urmat şi doctoratul. Acum este asistent universitar la facultatea pe care a absolvit-o. Şi-a întemeiat o familie şi are pasiuni la care, când era micuţă, nici nu visa: schiatul şi înotul. "Am întâlnit omul potrivit la momentul potrivit. Acesta a fost norocul meu", recunoaşte Andreea. Despre Sănătatea din România, puţine cuvinte de laudă. Peste graniţă, sistemul se vede "bolnav". "Sistemul medical românesc este recunoscut la nivel european ca fiind putred. Din acest motiv s-au alocat sume importante pentru redresarea lui şi cele mai multe ONG-uri acţionează în cadrul medico-sanitar. Mai sunt încă multe de făcut", ne-a spus, din Geneva, Maria Căpitănescu.

FOTOREPORTAJ Cum arată un spital din România, de la WC-urile bolnavilor până la biroul managerului

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite