Craiova: Anca Dumitrescu le-a cântat japonezilor pe limba lor

A studiat Dreptul în Bulgaria, a urcat pe scenele din Japonia, iar acum tânăra mamă se împarte între salonul ei de înfrumuseţare şi scenele cluburilor craiovene.

Sunt oameni pentru care nimic nu pare imposibil. Anca Dumitrescu este unul dintre ei. A absolvit Liceul Economic, specializarea contabil-statistician, iar de la 21 de ani, pentru că mătuşa ei locuia în Bulgaria, a studiat doi ani Dreptul la Universitatea din Ruse. S-a hotărât apoi să revină în ţară, dar nu a rămas prea mult pe meleagurile natale. A început să cânte din 2000, dar de 6 ani este cunoscută pe scenele craiovene. Îşi aminteşte şi acum cu drag emoţiile începutului.

„Când mi-am auzit vocea în microfon, m-am speriat. Mătuşa mea cânta la un spectacol în Slatina, iar eu am participat la repetiţii, atunci a început totul“, îşi aminteşte Anca.

Pentru că nu a studiat muzica, este convinsă că talentul pentru cântat este o moştenire de familie.

„Sora mamei cea mică a urcat pe scenă încă din adolescenţă, acum 30 de ani. Fratele meu, la fel, este toboşar de la 14 ani“, spune Anca Dumitrescu. Tinerei nu-i este străin niciun gen muzical, interpretând deopotrivă melodii din folclor şi muzică uşoară.

Patru ani lângă Tokyo

În toamna anului 2000 a plecat în Japonia să viziteze o prietenă, însă a rămas aici timp de patru ani şi şi-a dovedit talentul muzical, cântându-le japonezilor în limba lor. A locuit în Chiba, un port la 10 minute cu trenul de Tokyo.

„Japonia e mirifică. Depăşeşte imaginaţia noastră. Nu e vorba doar de nivelul civilizaţiei, este şi o diferenţă culturală foarte mare, nu există termen de comparaţie. La început mi s-au părut stranii japonezii, apoi am început să-i înţeleg, să-i apreciez“, povesteşte interpreta.

Stilul de viaţă japonez a cucerit-o.

„Mâncarea este deosebită. Consumă nu pentru că e gustos, ci pentru că e sănătos. Plante, verdeţuri, alge, toate fac bine organismului. Sunt înnebunită după fructele de mare. Homari, caracatiţe, sepii, am gustat din toate“, spune Anca.

Solista trupei Acustic Band

Când a revenit în ţară, fratele ei i-a propus să-şi facă propria formaţie şi nu au stat mult pe gânduri, în 2004 luând fiinţă trupa Acustic Band. Anul 2006 a adus mari schimbări în viaţa Ancăi, atât personale, cât şi pe plan profesional. Atunci a devenit mamă şi şi-a deschis propriul salon cosmetic.

„Trebuia să fac ceva şi îmi doream să îmbin utilul cu plăcutul. Soţul meu, care lucra în construcţii, l-a amenajat, iar eu m-am ocupat de aparatură. Făcusem cursuri de coafură şi cosmetică şi pentru că în scurt timp am avut multe cliente, am lucrat cot la cot cu angajatele mele“, mărturiseşte Anca.
Un alt motiv pentru care a început lucrul, deşi era proaspătă mămică, este perfecţionismul său.

„Sunt pretenţioasă, meticuloasă. Dacă fac un lucru, am pretenţia să iasă bine. Nefiind mulţumită uneori de activitatea angajatelor, am vrut să fac cu mâna mea. A fost un lucru bun pentru că am realizat că-mi place şi mi-am descoperit un nou talent: înfrumuseţarea. Chiar cred că e nevoie de talent, ţine de imaginaţie, de creativitate“, încheie interpreta.

Cum îţi petreci week-end-urile?
Lucrez 12 ore în salon, de la 6 dimineaţa până la 6 seara. Când termin programul, mă pregătesc pentru concert. Stau apoi pe scenă până târziu în noapte, iar după două ore de somn, o iau de la capăt.

Cum faci faţă unui ritm atât de alert?
E obositor, dar satisfacţia e uriaşă. Nu e o meserie pe care să o fac forţat, că n-am încotro. Tot ce fac fac de plăcere şi atunci când ajung pe scenă nu mai simt nici pic de oboseală. Când văd oamenii în public zâmbind, mă simt în largul meu, cânt, joc şi dansez ore în şir.

Ce-i place
„Mă bucur că pot să îmi duc existenţa făcând ce îmi place. Salonul şi scena sunt locurile mele preferate. Deşi duc un trai decent în România, mi-ar plăcea să trăiesc într-o altă ţară, mai ales pentru viitorul băiatului meu. Sunt însă şi o familistă convinsă, mă simt bine aproape de fraţi, cumnate, surori, mama mea.“

Ce nu-i place
„Îmi pare rău că nu reuşesc să petrec mai mult timp cu fiul meu. Cât îmi doresc eu, cât îşi doreşte el. Va veni vremea când voi avea mai mult timp, dar nu va mai avea el atâta nevoie să stea cu mine.“