Craiova: Alina Tănăsescu, înlocuită din fruntea Casei de Asigurări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alina Tănăsescu, şefa Casei de Asigurări de Sănătate Dolj, a fost schimbată din funcţie imediat ce s-a întors la serviciu, după un concediu medical de nouă luni.

Consilierul judeţean Alina Tănăsescu nu mai ocupă, începând din această săptămână funcţia de preşedinte-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Dolj. Tănăsescu a revenit la serviciu pe 21 iunie, după un concediu medical de nouă luni pe care l-a obţinut invocând complicaţii la hernia de disc de care suferă şi a fost imediat schimbată din funcţie în baza unui ordin de revocare semnat încă din 14 decembrie de preşedintele CNAS. Documentul nu a fost pus însă în aplicare pentru că Tănăsescu şi-a amânat lunar revenirea la serviciu prin concediile medicale aduse. Deşi se afla în concediu medical, Tănăsescu a fost surprinsă pe 19 mai la o teresă din centrul Craiovei, savurând o îngheţată.

Şefia CAS Dolj, scoasă la concurs

În timpul celor nouă luni în care Tănăsescu a încasat banii pe concediul medical din bugetul statului, locul acesteia la Casa de Asigurări a fost ţinut de Cristian Popescu. Postul de şef al CAS Dolj a fost scos la concurs. Nu la fel se poate spune despre directorul economic Barbu Calotă, aflat încă în concediu medical. Cazul Alinei Tănăsescu, prezentat pe larg săptămâna trecută în “Adevărul” nu a fost însă singular la nivelul judeţului Dolj. Dolores Tătar, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, a stat şi ea acasă din motive de boală nouă luni. Aceasta s-a întors recent la serviciu.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite