Craiova: Alexandru Calotă, elevul care a făcut o afacere din muzică
0A pus mâna pe orgă înainte să înveţe alfabetul. Când copiii de vârsta lui studiau notele muzicale, Alexandru devenise maestru în mânuirea instrumentelor, iar acum are chiar o formaţie.
A cochetat cu vioara, chitara, a testat şi contrabasul, însă de orgă nu s-a mai putut dezlipi. Împlinise şase anişori când a descoperit că îi face plăcere să apese pe clape şi să scoată sunete. La început, fără noimă, apoi linii tot mai melodioase. Nu a stat mult pe gânduri până le-a mărturisit părinţilor că îşi doreşte să afle cât mai multe din tainele acestui instrument.
Respins din cauza vârstei
A doua zi, aştepta în faţa clădirii Palatului Copiilor, pentru a se înscrie la cursuri. Nu a fost admis. Nu avea vârsta potrivită. „Mi s-a spus că trebuie să mai cresc. Dar mă simţeam destul de mare”, spune băiatul. S-a întors acasă plângând. A luat orga în braţe, s-a dus din nou la părinţi şi le-a spus hotărât că nu se lasă până nu află cum stă treaba cu orga. Mama sa a găsit pe loc soluţia: un profesor plătit cu ora, care să-i transmită copilului din cunoştinţele sale. Bucuria lui Alexandru a fost uriaşă.
„Ţopăiam prin casă, de fericire, şi săream la gâtul lui mami, ca să-i mulţumesc”, îşi aminteşte Alex. Prima lecţie la care a luat parte a fost de neînţeles. Diezi, bemoli, portative: erau noţiunile pe care nu le-a priceput din start, dar cu care avea să se familiarizeze foarte repede. Câteva luni mai târziu era un cunoscător al muzicii instrumentale. Când au observat că fiul lor era într-atât de pasionat de orgă, încât un singur profesor nu-i făcea faţă, părinţii i-au mai adus acasă trei specialişti.
„Am preluat de la fiecare ce era mai bun”, explică Alex motivul pentru care a fost instruit de mai multe cadre didactice. Profesorii au rămas muţi de uimire când şi-au dat seama că elevul este un adevărat talent. „Mi-au zis că nu mai au ce informaţii să îmi mai spună”, adaugă liceanul.
50 de lei, taxa pe spectacol
În prezent, micul artist are propria formaţie, Alex Band, este solicitat la spectacole, majorate, nunţi şi botezuri, pentru a face atmosferă. Serviciile îi sunt plătite, şi încă destul de bine. „Cel mai mult am câştigat 150 de lei la un eveniment, dar am luat şi 50 de lei. Nu pun preţuri piperate, pentru că vreau întâi să conving clientul că îmi fac bine munca şi că nu îmi dă bani degeaba”, completează Alexandru, care a evoluat într-atât, încât cântă cu ochii închişi melodii ritmate şi destul de dificile.
Deşi apropiaţii îl susţin să încerce să şi interpreteze vocal melodiile, Alex încă ezită. Ştie că se descurcă vocal, dar nu a căpătat suficient curaj să cânte în faţa unui public numeros. „Exersez doar când sunt singur în cameră. Altfel mă intimidez. Pe viitor poate o fiu mai îndrăzneţ”, încheie liceanul.