Craiova: A vrut să pună pe masa de Paşte friptură din ied furat şi a primit în schimb dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un craiovean de 42 de ani a încercat să scape de cheltuiala cu masa de Paşte şi a încercat să fure un ied, ca să-l gătească pentru masa de Paşte. S-a ales însă cu dosar penal.

Oamenii legii spun că Dumitru M., de 42 de ani, din Craiova, a pus ochii pe un ied care era băgat într-un portbagaj din Piaţa Chiriac în Vinerea Mare. Bărbatul a stat la pândă ca să prindă un moment liber şi să înhaţe animalul însă nu a avut sorţi de izbândă. Nici nu a apucat să ridice iedul din portbagaj, că poliţiştii l-au văzut şi l-au alergat până ce l-au prins. Craioveanul a fost dus imediat la sediul poliţiei, pentru a fi cercetat. "Pe numele acestuia au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat", a declarat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite