Craiova:VIDEO/ Zaibărul le ţine loc de mâncare oltenilor

Băileştenii au pus mână de la mână şi au organizat singuri festivalul de anul acesta fiindcă autorităţile nu au avut bani.

Mai că le pocneşte inima de orgoliu băileştenilor când vine vorba de zaibărul lor, iar să aibă un festival cu numele vinului de-o tărie cum le place să creadă că n-o are alt soi în ţară e de mare fală. Le place tot ce se-ntâmplă de trei ani încoace la sărbătoarea zaibărului şi a prazului şi pun osul la pregătirea ei. Cum anul acesta nu se găsi niciun ban pentru organizarea festivalului, a venit fiecare cu ce a avut mai bun pe acasă. Şi-au scos straiele moştenite din bătrâni, au pus pe masă bucate, printre care au făcut loc saramurilor, câte unei mămăligi aburinde, asortată cu brânză de oaie, sărată cât să curgă vinul lin pe gâtlejul petrecăreţilor, o pâine din ţăst, şi au primenit caleştile, pentru boieru’ zaibăr, care, după slobozire şi sfinţire, intră în competiţie în buricul târgului. Unsprezece se-nscriseră-n concurs, iar degustătorii se-aleaseră la faţa locului din rândul consumatorilor cu ştaif. Unul e Gogu Cula, bărbat învăţat cu parfumul licorii lui Bachus din cramele de la Galicea, unde a lucrat ca electrician.

Vinu-i bun, dacă-i via răsfăţată

„Zaibărul are putere, e tare, că ajunge şi la 12 grade, bagă viteză în sânge şi ţine loc şi de mâncare“, zice nea Gogu, pe care-l completează ferm prietenul de pahar Oprea Chiran: „Zaibărul se suie la cap şi cade la picioare“. Toate astea-s confirmate şi de Ion Colan, actorul Teatrului Naţional Marin Sorescu, băileştean până în măduva oaselor şi, de curând, fericit să fie bunicul unui băieţel pe care-l cheamă Amza. După degustare, premii pentru cel mai bun vin, constând în diplome, paporniţe şi bani, ajunseră la Florin Mititelu, Alexandru Urziceanu şi Felician Ionescu.

Pe oricine ai întreba, dădăcirea viei face vinul bun. Cei mai mulţi o sapă după fiecare ploaie, niciodată pe căldură. „Zaibărul e bun şi dimineaţa pe stomacul gol, iar cine-a venit şi-a beut ar mai bea. Din 5 - 6 pahare eşti culcat, eu nici la un kil jumate n-am nimic, că-s obişnuit“ povesteşte nea Lazăr Chirea, mândru că stă în aceeaşi curte în care se află Casa memorială Amza Pellea. Olteanul, trecut de 74 de ani, se ţine bine, iar secretul îl ţine ascuns în butoaiele cu zaibăr, unde nu-i decât licoare curată. „Apa nu-i bună nici în bocanci, ce să caute-n vin. Cât e, atâta e“, glumeşte bătrânul, amintind că apa e sălcie în sectorul Colăneştilor, cum i se spune drumului unde-i şi casa marelui Amza, atât de sălcie că nici fasolea n-o fierbe.