Craiova: Tunel rutier mai scump cu 745.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de fluidizarea a traficului din centrul va costa, după ultimele estimări, 15 milioane de euro. Pasajul subteran care va trece pe sub intersectia străzii Arieş cu strada A.I.Cuza şi cu strada Împaratul Traian va avea o lungime de 405 metri şi implică demolarea a două case.

În urma unui studiu de fezabilitatea întocmit de Grand CPC Bucureşti, municipalitatea a aflat în cele din urmă cum va arăta pasajul subterean din centrul Băniei. Tunelul lung de 405 metri  va subtraversa două dintre cele mai aglomerate intersecţii din Craiova, investiţia fiind estimată la suma de 15 milioane de euro.

Proiectul era iniţial programat pentru prima tranşă de aplicare a investiţiilor din Planul Integrat de Dezvoltare însă a fost întârziat. Costurile proiectului au fost mărite iar finanţarea a fost decalată deoarece proiectanţii au stabilit că două imobile trebuie demolate pentru a nu periclita lucrarea. Suma de 745.000 de euro reprezintă bani alocaţi pentru expropierea celor două case: una aflată pe strada Arieş, la numărul 8 şi cealaltă pe strada Eugeniu Carada, la numărul 15.

Demolează casele, salvează biserica

Potrivit proiectanţilor, cea mai are suprafaţă de teren ce va fi afectată de lucrare, adică 31.560 de metri se află în proprietate public, restul de 310 metri aflându-se în proprietate privată. Specialiştii susţin că demolarea caselor este necesară pentru a evita afectarea structurii Bisericii Sfântul Gheorghe din zonă. „Dacă va fi aprobat proiectul de joi, va fi constituită o comisie de negociere cu proprietarii celor două case în vederea exproprierii“, a declarat Carmen Licu, purtător de cuvânt al primăriei Craiova. Lucrarea pasajului va dura 18 luni şi va decongestiona traficul din centru. Lucrarea implică şi refacerea marcajelor rutiere pentru a evita producerea de accidente.

Pasajul suprateran aşteaptă undă verde

Pe lângă pasajul subteran, primăria mai are în plan realizarea unei pasarele la intersecţia de la kilometrul 0 al oraşului. Construcţia va începe cel mai probabil la începutul anului viitor. Proiectul în valoare de 57 milioane de lei este finanţat prin Programul Operaţional Regional, contractual urmând să fie semnat până la sfârşitul anului.


Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite