Primăria Craiova cumpără cu 7.100 de euro bufetul părăsit din Lunca Jiului ca să facă loc Water Park-ului
0Consilierii locali craioveni au aprobat în şedinţa ordinară de ieri achiziţionarea de către primăriei a unei clădirii părăsite din apropierea fostului ştrand Lunca Jiului pentru a avea spaţiu mai mult în vederea realizării mega-proiectului Water Park.
Proiectul privind achiziţionarea „Bufet Ştrand Lunca Jiului“, deţinut de către SC Elga SA a trecut ieri de votul aleşilor locali, municipalitatea urmând să achiziţioneze imobilul cu suma de 7.100 de euro.
Clădirea în suprafaţă construită de 442,4 mp, urmează să fie demolat pentru ca terenul să fie liber în vederea realizării unor clădiri bazine acoperite. Investiţia face parte din mega-proiectul Water Park în valorea de 72 milioane de lei.
Complexul de agrement acvatic iniţial prevedea, printre altele, realizarea unor bazine de înot - unul dintre ele de dimensiuni olimpice -, a unor tobogane, precum şi amenajarea unei piscine pentru copii cu tema „Piraţii din Caraibe“. O parte din banii necesari realizării investiţii la care Uniunea Europeană contribuie de asemenea, mai exact cu 9 milioane de euro, care au fost obţinuţi de municipalitatea printr-un credit bancar în valoare totală de 20 de milioane de euro. Restul de bani, 11 milioane de euro, sunt cofinanţarea unui alt proiect european - Centrul Multifuncţional din cartierul Romaneşti.