Craiova: Parcările cu plată, plan păstrat la sertar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcometre urmează să fie montate şi în parcarea de la Piaţa Centrală, mereu aglomerată Foto: Victor C. Boldîr
Parcometre urmează să fie montate şi în parcarea de la Piaţa Centrală, mereu aglomerată Foto: Victor C. Boldîr

Proiectul privind taxarea parcărilor din centrul Craiovei şi închirierea celor din cartiere mai are de aşteptat. Regulamentul locurilor de parcare, proiect iniţiat în 2008 de patru consilieri municipali, ar putea fi pus în practică abia anul viitor.

Un regulament al parcărilor publice, întocmit în urmă cu doi ani, aşteaptă în sertarele primăriei să fie introdus pe ordinea de zi. Proiectul prevede un tarif de un leu pentru fiecare oră de staţionare într-o parcare centrală, dar şi concesionarea locurilor din spatele blocurilor.

„Proiectul a fost gândit astfel încât să fie montate parcometre în principalele parcări din centru. Totul s-ar fi realizat electronic“, a explicat consilierul local Dan Cherciu, unul dintre iniţiatorii regulamentului. Cherciu susţine că, odată cu introducerea taxei de parcare, vor fi evitate ambuteiajele din timpul săptămânii, fiindcă şoferii nu se vor mai înghesui să parcheze în buricul Băniei.

„În plus, se aduceau nişte bani la bugetul local. Regulamentul era gândit astfel încât parcările să fie gestionate de primărie sau de o regie, în niciun caz de un SRL“, mai spune Cherciu.

Trei tipuri de abonament pentru locatari

Consilierul susţine că la vreme aceea inventarierea parcărilor s-a făcut pentru toată zona centrală. „Dacă se închide circulaţia în centru şi în timpul săptămânii, vor fi taxate doar parcările de pe lângă English Park, de pe Calea Bucureşti şi de pe lângă Banc- Post“, mai spune consilierul.

Parcare plină Craiova

Potrivit acestuia, parcările din spatele blocurilor ar trebui să fie închiritate de către locatari în baza a trei tipuri de abonament: unul pentru cei care vor loc de parcare nonstop, iar restul pentru cei care sunt dispuşi să îl lase liber în anumite intervale ale zilei. Ideea a fost relansată chiar de primarul interimar al Craiovei, Mărinică Dincă, acesta lăsând să se înţeleagă, la una dintre ultimele şedinţe de consiliu, că proiectul va fi pus în aplicare anul viitor.

Parcările Cronos, afacere eşuată

Craiovenii nu sunt străini de ideea parcărilor cu plată. În 2001, municipalitatea a semnat un contract cu SC Cronos Impex SRL, patronată de Mohamed
Al Orfahli. Înţelegerea s-a dovedit păguboasă pentru primărie. În timp ce societatea a încasat sume mari de pe urma exploatării parcărilor publice, municipalitatea s-a ales cu foarte puţin, contractul fiind reziliat în 2006.

Crezi că închirierea locurilor din spatele blocurilor şi taxarea celor din centru va rezolva problema parcărilor?

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite