Craiova: Parcări supraterane lângă Parcul Tineretului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una dintre parcări va fi amenajată în apropierea intrării principale
Una dintre parcări va fi amenajată în apropierea intrării principale

Primăria Craiova vrea să îi mulţumească pe vizitatorii celui mai nou scump parc din Bănie, aflat în Lunca Jiului. Edilii Băniei au în plan construirea a trei parcări supraterane la intrarea în Parcul Tineretului. Costul proiectului este de 20 milioane lei.

Consilierii locali vor supune votului în şedinţa de joi, 28 ianuarie, un studiu de fezabilitate privind amenajarea a trei parcări supraterane în apropierea Parcului Tineretului. Potrivit studiului, cele trei parcări vor fi amplasate la cele trei intrări din parc: strada Bucovăţ, strada Banu Stepan şi intrarea înspre viitorul ştrand. Două dintre ele vor avea o capacitate de 82 de locuri, iar ultima va cuprinde 156 locuri de parcare. Suma propusă pentru realizarea celor trei parcări este de aproape 20 de milioane de lei.

„După-masa trebuie să-ţi parchezi maşina pe bulevard“

Locuitorii Băniei spun că locurile de parcare din apropierea Parcului Tineretului nu sunt suficiente. Viorel Gherceanu (59 ani) merge des în parc alături de nepotul său, Andrei, şi mai tot timpul întâmpină probleme în găsirea unui loc de parcare. „În timpul weekend-ului sunt probleme pentru că vine foarte multă lume şi abia mai găseşti loc de parcare. Barem după-masa trebuie să parchezi maşina pe bulevard unde poate să ţi-o lovească oricine.

În timpul săptămânii nu e aşa aglomeraţie“, susţine acesta

Edilii spun că realizarea parcului acvatic este principalul motiv pentru care s-a propus realizarea celor trei parcări. Odată cu inaugurarea Water Park-ului din Luncă, numărul de maşini care vor tranzita parcul se va înmulţi. Astfel, parcările din zonă vor fi la mare căutare pentru familiile de craioveni care vor veni să petreacă o zi întreagă în parc. „Atunci chiar că vor fi probleme mari“, spune Viorel Gherceanu.

Şi parcul Romanescu va avea parcare supraterană

Edilii au în plan şi realizarea unei parcări supraterane în apropierea Parcului Romanescu. Parcarea cu un etaj va avea o capacitate de 81 de locuri, va costa puţin peste 3 milioane lei şi va fi realizată în 14 luni de la data începerii lucrărilor. Locul ales este în spatele unor blocuri din faţa parcului Romanescu.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite