Craiova: Parcare subterană de 1.000 de locuri pe bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria vrea să obţină 20 de milioane de euro în vederea amenajării unei parcări sub parcul de la Teatrul Naţional. Planul iniţial de a concesiona subteranul unei fi rme care să încaseze bani pe 1.000 de locuri de parcare a fost abandonat de municipalitate.

Primăria Craiova va depune în vara aceasta un proiect european de aproape 20 de milioane de euro privind amenajarea unei parcări subterane în zona părculeţului Teatrului Naţional Marin Sorescu. Viceprimarul cu atribuţii de primar, Mărinică Dincă, susţine că proiectul va primi finanţare prin Planul Integrat de Dezvoltare, la fel ca pasajul subteran de la kilometrul zero al oraşului.

„În prezent lucrăm la tema de proiectare şi până în vară vom depune proiect pentru parcarea subterană. Cofinanţarea primăriei este de două procente din valoarea proiectului“, a anunţat Mărinică Dincă, în cadrul interviului acordat zilele trecute jurnaliştilor „Adevărul de Seară“.

Idee veche de cinci ani

Planul de amenajare a unei parcări de 1.000 de locuri sub Aleea Personalităţilor a fost lansată în 2006 de primarul Antonie Solomon. Edilul visa ca municipalitatea să găsească o firmă partener care să investească 20 de milioane de euro, să exploateze parcarea şi să plătească apoi o redevenţă de 150.000 de euro pe an primăriei, în primii trei ani, apoi 10 la sută din cifra de afaceri. Criza economică a dat peste cap planul lui Solomon: nicio firmă nu s-a prezentat la anunţul de licitaţie al primăriei.

Ideea a fost relansată odată cu desemnarea Băniei pol de creştere urbană, proiectul fiind inclus ca rezervă în Planul Integrat de Dezvoltare (PID). Pentru că primăria mai poate obţine fonduri structurale în cadrul PID, edilii au decis să includă şi acest proiect. Dacă municipalitatea va fixa o taxă fixă pentru parcare nu s-a discutat, urmând ca acest aspect să fie hotărât după obţinerea banilor.

Legată de pasajul suprateran

Edilii au declarat că Aleea Personalităţilor nu va fi afectată de lucrările la parcare, acestea derulându-se în subteran. Parcarea va avea trei niveluri, 27.000 de metri şi un volum de 65.000 de metri cubi. Intrările în parcare ar putea fi din Calea Bucureşti, chiar de unde va începe pasajul suprateran.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite