Craiova: Mihaela Mocanu deschide calea către banii Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ani la rând a fost sufletul mai multor redacţii din Bănie şi apoi consilier pe probleme de comunicare pentru mai mulţi politicieni. Acum îi îndrumă pe cei care vor să acceseze banii europeni.

„Hai să îţi arăt ce am mai făcut!”, te întâmpină încă de la intrarea din biroul ei. Îţi înşiră zeci de proiecte, încântată de ideile cu care îi calcă pragul oamenii de afaceri, primarii sau reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale care au văzut o oportunitate în accesarea banilor europeni. Pe Mihaela o cunosc însă şi ziariştii şi politicienii din Bănie pentru că a avut ocazia să se poziţioneze în spatele fiecăreia dintre baricadele vieţii politice din oraş.

A început munca de ziarist în radio, îndrumată de Sebastian Domozină, „mentorul”, după cum îi spune regretatului ziarist. „A avut mereu încredere în mine, m-a încurajat şi m-a ajutat enorm. Prima mea transmisie a fost din Valea Jiului. M-am simţit foarte bine alături de dânsul pentru că spunea mereu «colegii mei». E un om pe care am avut norocul să îl întâlnesc şi am învăţat foarte multe”,ne-a spus Mihaela Mocanu.

A ajuns apoi în redacţia Oltenia 3TV Craiova , unde a fost reporter, a prezentat ştirile şi a coordonat activitatea editorială din postura de redactor-şef. Şi-a continuat activitatea de ziarist în Bucureşti, ca producător al emisiunii „Exploziv” de la Prima TV şi apoi ca redactor la Naţional TV, pe domeniul politic. „Făceam multe live-uri de la Parlament şi Guvern”, îşi aminteşte Mihaela.

Promovează accesarea banilor europeni prin proiecte

Viaţa de ziarist în Capitală, una dintre cele mai plăcute perioade din cariera ei, avea însă nevoie de noi provocări. Aşa că a acceptat propunerea de a intra în domeniul PR, asigurând imaginea şi legătura cu presa pe mandatul prefectului Ion Călin. „Cea mai bună solicitantă pe partea de PR în viaţa mea profesională a fost însă perioada inundaţiilor din 2006, o perioadă extrem de grea pe care cred că am reuşit să o gestionez cu succes. Mi-am luat presa partener şi nu am minţit”, a spus Mihaela, care a adăugat că cele mai triste perioade din activitatea sa de PR au fost cele din campaniile electorale.

Şi-a continuat activitatea în domeniu, asigurând imaginea europarlamentarului Marian Jean Marinescu. „Domnul Marinescu şi Radu Berceanu sunt doi oameni care mi-au acordat încrederea lor în orice circumstanţe”, mărturiseşte craioveanca. „Apoi a venit oportunitatea dată de Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, programul care oferă bani europeni pentru proiecte care le fac oamenilor viaţa mai bună, fie ei angajaţi sau şomeri. A fost o ocazie perfectă pentru a promova ideea că în România mecanismele de accesare a fondurilor trebuie să fie clare şi să nu ţină seama de apartenenţa la un partid politic sau altul. Trebuie să fim transparenţi şi să promovăm aceste programe pentru ca oamenii să afle, iar dovada că am reuşit să facem acest lucru este că avem depuse 123 de cereri de finanţare”,a spus Mihaela Mocanu, care ocupă în prezent poziţia de director pe Oltenia al organismului care acordă aceste fonduri.

Ce-i place?

Adoră serile liniştite, petrecute alături de prieteni sau familie. „Mă încarc de energie pozitivă atunci când sunt lângă ei”, mărturiseşte Mihaela. Îi plac enorm animalele de companie şi câinii maidanezi, de care are grijă în timpul liber.

Ce nu-i place?

„Ipocrizia, făţărnicia, trădarea, lipsa de cultură şi credinţă”, spune Mihaela, fără să stea prea mult pe gânduri. Susţine însă că, în activitatea sa, a cunoscut mulţi oameni care au dezamăgit-o, motiv pentru care şi-a format, în timp, un mecanism de autoapărare.

Întrebări şi răspunsuri

Care este cel mai mare regret al tău?

Îmi este dor de libertatea din presă. Şi acum, când văd nereguli sau lucrurile nu sunt în ordine, strigă ziaristul din mine pentru că nu voi fi niciodată obedientă.

Care este persoana cu care ai lucrat cel mai bine?

De la fiecare dintre oamenii cu care am lucrat am învăţat câte ceva, am făcut mereu bilanţul lucrurilor bune dar şi al greşelilor şi am tras concluzii.

Data naşterii
9 noiembrie 1969, Craiova
Studii
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti
Facultatea de Horticultură, Craiova
Cursuri postuniversitare
Hobby-uri
Schiatul, cititul şi călătoriile

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite