Craiova: Adam Michnik, la Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Românii s-au purtat frumos cu polonezii, a venit rândul nostru acum” a fost motivaţia marelui politolog. Proza poloneză de cea mai înaltă factură a coborât de pe piedestal în Sudul României, la Craiova. Galeria de Artă Digitală a lui Dinescu a fost gazda lansării volumului „Mărturisirile unui disident convertit”, scris de polonezul Adam Michnik.

Înscris în mitologia poloneză, dar şi în cea românească, după cum a declarat Mircea Dinescu, Adam Michnik a fost idolul multor literaţi români. „Ba intra în puşcărie, ba ieşea. Idealul meu era să ajung să fac puşcărie cu marele Adam Michnik. Pentru mine e un fel de Yeti al zăpezilor, care a înviat. Asta pentru că Michnik este printre puţinii oameni din Europa şi din lume care au reuşit să învie istoria intrată într-o stare de somnolenţă”, a menţionat Dinescu.

Autorităţile locale i-au făcut o primire cu cinste, aşa cum i se cuvine marelui scriitor disident Michnik. Reprezentanţii Primăriei Municipiului Craiova dar şi Consiliului Judeţean Dolj au ţinut să-l întâmpine cu diplome de onoare, flori, distincţii, dar şi un album al Băniei. „Mă simt onorat pentru modul în care principalele instituţii publice ale zonei m-au aşteptat. Nu cred că am mai fost atât de omagiat altundeva”, a ţinut să precizeze Michnik după primirea cadourilor şi discursul lui Mircea Dinescu în care a vorbit despre importanţa scrierilor lui Michnik, care a fost totodată o figură centrală a luptei anticomuniste şi un luptător al totalitarismului de orice natură.

Problemele politice din anii 1918-1919 din Polonia au constituit un episod marcant în istoria poloniei, lăsând în conştiinţa scriitorului Michnik un profund simţ al datoriei faţă de românii care au fost foarte calzi şi ospitalieri cu polonezii refugiaţi în România. „Românii s-au purtat frumos cu polonezii atunci când s-au aflat la ananghie şi au fugit în România, acum a venit şi rândul nostru să le întoarcem atitudinea”, a declarat astăzi Michnik. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite