Craiova: Doljul a avut peste 20.000 de turişti în primele nouă luni ale anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hotelurile din Dolj au avut cu 2.168 de clienţi mai puţin faţă de anul trecut
Hotelurile din Dolj au avut cu 2.168 de clienţi mai puţin faţă de anul trecut

Potrivit datelor oferite de Direcţia Regională de Statistică Dolj, de la 1 ianuarie până pe 30 septembrie 2010, în judeţul Dolj, s-au cazat 21.016 turişti, cu peste 6.073 mai puţin ca în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cifrele oferite de specialiştii în statistică au reieşit după centralizarea a unui număr de 29 de unităţi de cazare turistă din judeţul nostru (hoteluri, moteluri, vile turistice, hosteluri şi pensiuni turistice urbane sau rurale). Capacitatea de cazare turistică oe perioada studiată a fost de 437.223 de locuri, cu 14,5 la sută mai mare decât anul trecut.

Unităţile de cazare turistică au reprezentat 52,6 la sută din totalul capacităţii de cazare turistică, fiind urmate de cele cu 3 stele cu 36,3 la sută.

„Faţă de anul trecut, se observă o creştere a numărului persoanelor cazate în pensiuni turistice urbane cu 198, în pensiuni turistice rurale cu 55 şi o scădere a numărului persoanelor cazate în moteluri  cu 2.588, în hoteluri cu 2.168, în vile turistice cu 1.115 şi în hosteluri cu 455“, se arată într-un comunicat al Direcţiei Regionale de Statistică Dolj.

Din numărul total al turiştilor străini 17,6 la sută au fost din Italia, 6,7 la sută din Germania, 5,9 la sută din Federaţia Rusă, 5,8 la sută din Grecia, 5,5 la sută din Bulgaria, 5,4 la sută din Turcia, 4,6 la sută din Austria, 4,2 la sută  din Olanda, 3,9 la sută din Franţa etc.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite