Craiova: Cele cinci spitale din Dolj au scăpat de datorii. Guvernul a alocat 15 milioane de lei pentru plata arieratelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele unităţi spitaliceşti din ţară care au scăpat de datorii sunt cele din judeţul nostru. Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Eugen Georgescu a anunţat că acestea au primit de la bugetul de stat bani pentru plata arieratelor.

Suma alocată este de 15 milioane de lei, bani ce vor acoperi datoriile celor cinci spitale. „Judeţul Dolj a obţinut fonduri în conformitate cu Ordonanţa de Guvern nr. 18/2010, ca urmare a bunei conlucrări dintre CAS Dolj şi Direcţia de Sănătate Publică Dolj, sumele necesare plăţii tuturor arieratelor din domeniul sanitar, până la 31 iunie 2010”, a anunţat prefectul.

Plata arieratelor se va face în ordinea cronologică a înregistrării datoriilor. Astfel, se vor plăti obligaţiile unităţilor sanitare cu paturi înregistrare peste termenul de scadenţă şi neachitate din 2008,2009 şi 2010. Prefectul de Dolj a mai precizat că banii au intrat în contul Casei de Asigurări de Sănătate, în acest moment lucrându-se la actele adiţionale la contractele cu toate aceste unităţi spitaliceşti.

În acest condiţii, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova va primi 9,1 milioane de leui, Spitalul Filantropia din Craiova aproape 4 milioane de lei, Spitalul de Boli Infecţionase tot din Bănie 880.000 de lei, unitatea spitalicească din Filiaşi 580.000 de lei şi spitalul din Poioana Mare 667.000 de lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe craiova@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Craiova, click pe poza de mai jos:

cap ziar ads
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite