Craiova: Deţinuţii se reintegrează jucând teatru cu pistolul de jucărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O trupă formată din condamnaţi şi actori interpretează astăzi, la Studioul Sfântul Andrei de la Agronomie, piesa „Casa Poporului“.

Cinci deţinuţi din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova alături de trei actori profesionişti vor da viaţă proiectului de artă creativă „Casa Poporului“, coordonat de regizorul Bogdan Georgescu. Spectacolul face parte din programul „Iniţiativa Ofensivei Generozităţii“, proiect ce are drept scop creşterea şanselor de reintegrare socială a persoanelor care execută pedepse private de libertate prin dezvoltarea abilităţilor artistice şi de exprimare.

Comedia este la a doua reprezentanţie, după ce ieri, aceeaşi actori au jucat pentru cei câţiva zeci de spectatori ce sau înghesuit în sala Clubului Electroputere.

Unul dintre deţinuţi a mimat că împuşcă un alt actor

image

Dragoş Măru Bran, Dumitru Pandele, Irinel Neaga, poreclit Inimă, Sorinel Diţă zis Scarface, toţi deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Craiova au smuls ieri aplauzele publicului provocând hohote de râs. Alături de aceştia au jucat Alex Calangiu, actor la Teatrul Municipal Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, şi Iulia Lazăr şi Raluca Păun, de la Teatrul Naţional Marin Sorescu.

image

Selecţia grupului de actori din rândul deţinuţilor Penitenciarului Craiova şi repetiţiile au avut loc în perioada iunie-iulie, regia şi textul fiind realizate de Bogdan Georgescu. „Iniţiativa Ofensisa Generozităţii a adus împreună între 2006-2010 comunităţi, voluntari, artişti, organizaţii nonguvernamentale şi instituţii publice şi investitori privaţi. Scopul proiectului este dezvoltarea conceputului de artă activă şi facilitarea accesului liber la cultură a tuturor“, a declarat regizorul Bogdan Georgescu.

Proiectul aduce o premieră în lumea teatrului din România. Pentru prima dată din distribuţia unui piese de teatru fac parte actori  profesionişti şi persoane private de libertate.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite