Craiova: Tinerii deţinuţi interpretează cântece patriotice de Ziua Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deţinuţii de la Penitenciarul de Minori şi Tineri din Bănie vor sărbători Ziua Naţională a României printr-o manifestare artistică.

Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei noastre, mâine, 30 decembrie, începând cu orele 10.00, în clubul pentru persoanele private de libertate din incinta penitenciarului, va avea loc spectacolul aniversar  „1 Decembrie – Ziua Naţională a României”.

„Pentru a marca acest moment aniversar, specialiştii Serviciului Educaţie au pregătit un program din care nu vor lipsi dezbaterile pe teme specifice şi momentele artistice.  Cele aproximativ 70 de persoane private de libertate ce vor fi prezente în sala de spectacol îşi vor putea urmări colegii care vor interpreta cântece patriotice“, se arată în comunicatul de presă.

De asemenea, prin intermediul televiziunii cu circuit închis INFOtv,  în data de 1 Decembrie 2010, se va transmite întregul spectacol, astfel încât acesta să poată fi vizionat de către toate persoanele private de libertate.



Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite