Stiri din Craiova

Craiova: Centrul Multifuncţional costă cu un milion de euro mai mult

9 februarie 2010, 15:49 |  Autor: Bogdan Marica | 

Cuvinte cheie: craiova, centru multifunctional,

Tarabele din târg vor fi înlocuite cu săli de conferinţă

Craiova

Tarabele din târg vor fi înlocuite cu săli de conferinţă

 

Clădirea expoziţională construită cu ajutorul unui împrumut bancar va costa 84 milioane de lei, cu patru milioane mai mult decât se preconizase. Astfel, valoarea totală a lucrărilor va fi cu un milion de euro mai mult decât estimările de acum doi ani.

Edilii Băniei au ajuns în 2008 la concluzia că oraşul nostru merită să aibă un centru expoziţional pentru ca marile firme să nu mai fie nevoite să îşi expună produsele în holul Teatrului Naţional sau în alte locaţii incomode. Nici nu au stat pe gânduri că în acelaşi an au realizat un studiu de fezabilitate cu scopul a obţine o finanţare europeană. Iniţial, valoarea totală a lucrărilor a fost estimată la 80 milioane de lei, adică puţin peste 18 milioane euro. Cu această sumă s-a prezentat municipalitatea la Agenţia de Dezvoltare Regională (ARD) S-V Oltenia în vederea obţinerii unei finanţări în cadrul Programului Operaţional Regional. Jumătate din bani urmau să fie obţinuţi de Primăria printr-un credit bancar, lucru care deja s-a concretizat, iar cealălaltă jumătate urma să fie obţinută din fondurile comunităţii europene.

Proiectul nu bate cu SF-ul

După ce proiectul a primit girul comisiei ADR , edilii au trecut la întocmirea proiectul tehnic. Suprinzător, suma stabilită în urma expertizei nu mai bate cu planurile municipalităţii. Conform proiectului tehnic, pentru realizarea clădirii este nevoie de suma de 84 milioane de lei, cu patru milioane mai mult. „In urma realizarii proiectului tehnic, a rezultat un deviz general mai mare decât cea din devizul elaborat la faza de SF“, se arată în raportul întocmit de Sever Bordu, şeful Serviciului Investiţii. Acum nu le rămâne aleşilor locali decât să se întâlnească într-o şedinţă extraordinară pentru a modifica horărârea anterioară. Centrul de 67.166 mp va fi compus din spaţii expoziţionale exterioare şi interioare, spaţii birouri, centru de presă şi săli polivalente. Lucrările ar putea începe anul acesta şi vor dura maxim 36 luni.

Târgul Romaneşti dispare din peisaj

Clădirea va fi amplasată pe strada Popoveni, nr. 3B, pe locul unde astăzi desfăşoară activităţi de negoţ cu haine second-hand rromii din cartierul Romaneşti. Primăria deja are în plan strămutarea târgului undeva pe lângă unitatea militară de la Făcăi, pe o propietate privată, urmând să fie luată o decizie în acest sens.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole