Contrabandişti loviţi dur de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţişti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Dolj, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiilor municipale Băileşti şi Calafat, au descins ieri în locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi contrafacere de produse.

În urma celor 11 percheziţii domiciliare, în baza autorizaţiilor solicitate şi obţinute de la Tribunalul Dolj, au fost găsite 8.199 pachete de ţigări netimbrate şi alte bunuri care fuseseră achiziţionate în scop de revânzare,  pentru care suspecţii nu au putut prezenta documente de provenienţă.

Potrivit IPJ Dolj, în dosar sunt cercetate 14 persoane. Valoarea bunurilor identificate şi confiscate se ridică la aproximativ 69.000 de lei, iar persoanele la domiciliile cărora au fost găsite sunt cercetate în stare de libertate, sub aspectul săvârşiri infracţiunilor de evaziune fiscală şi contrafacere de produse.



Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite