Craiova: Conducerea Ştiinţei a stabilit programul de pregătire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorii Universităţii Craiova vor termina vacanţa la sfârşitul acestei săptămâni, luni urmând să efectueze vizita medicală. Ei vor efectua două stagii de pregătire în Austria, la Kaprun.

Prima perioadă de pregătire a alb-albaştrilor va avea loc în perioada 24 iunie - 4 iulie, la Kaprun, urmând să plece cu avionul spre Austria pe ruta Bucureşti - Munchen. În primele zile de la revenirea din cantonament, componenţii Universităţii vor beneficia de două zile libere. Pe 7 iulie, craiovenii vor merge tot în Kaprun, unde se va desfăşura a doua parte a pregătirii până pe 20 iulie.

Kaprun este situată la poalele muntelui (gheţarului) Kitzsteinhorn (3.203 m.) la 80 km distanţă de Salzburg. Atmosfera tipic austriacă este foarte prezentă atât prin clădirile construite aici, cât şi prin tradiţionalismul locuitorilor. Kaprun este renumit în Europa datorită posibilităţilor multiple de practicare a sporturilor de iarnă.

În primul stagiu va fi pus accentul pe antrenamentele fizice, iar în al doilea se va miza doar pe partide de verificare, cinci dintre jocuri fiind deja perfectate.
După al doilea cantonament, fotbaliştii vor lua vacanţă până pe 23 iulie, iar două zile mai târziu vor susţine un amical în ţară.

Puteţi să discutaţi pe această temă cu reporterii Adevărul de Seară pe yahoo messenger, la id-ul: adevarulcraiova.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite