Colecţionează ceasuri de-o seamă cu Eminescu. Cel mai vechi exponat, un orologiu din 1854

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fascinat de ceasurile vechi şi de istoria lor, tânărul are în colecţie peste 30 de piese, dintre care unele au măsurat istoria, secundă cu secundă, mai bine de un secol.

Pasiunea lui Octavian s-a născut pe când craioveanul era elev în primul an de liceu şi a moştenit, de la unchiul tatălui său, trei ceasuri - unul de mână şi două de buzunar. I-au plăcut atât de mult încât a început să se documenteze despre istoria lor. Treptat, colecţia a crescut, astfel că, în numai câţiva ani, a reuşit să strângă peste 30 de piese. „Cel mai valoros ceas este unul făcut din aur. Alte trei sunt din argint, iar restul de oţel“, explică tânărul.

image

Vârsta, încifrată în semnătura ceasornicarului

Cel mai scump dintre exponate are şi o poveste fascinantă. Ceasul de buzunar, a aflat Octavian, a fost realizat în anii 1920 şi are un mecanism de origine elveţiană. I-a aparţinut unui evreu, care a fost însă nevoit să-l cedeze unui negustor faţă de care avea o datorie. „Este destul de greu să stabileşti anii în care au fost făcute, pentru că nu există o bază de date foarte bună. Toţi ceasornicarii de acum mai bine de un secol obişnuiau să-şi semneze ceasurile, însă, dat fiind că a trecut mult timp de atunci, nu toate inscripţiile se mai disting“, povesteşte Octavian.

image

Excepţie a făcut cel mai vechi exponat din colecţia sa, tot un ceas de buzunar, datând din 1854 şi provenind din Londra. Tânărul a putut stabili  vechimea cu precizie, pentru că însemnele au rămas intacte, în ciuda faptului că trecuse mai bine de un secol şi jumătate de când fuseseră făcute. Limbile sunt puse în mişcare de un mecanism tip Fusee, considerat inedit de experţi pentru că una dintre cele mai importante piese ale sistemului
este un lanţ doar de trei ori mai gros decât firul de păr. „Ceasul are propria cheiţă, cu care poate fi întors, din spate, dar cu care pot fi şi setate ora şi minutul, din faţă“, spune studentul.

Orologiu de buzunar făcut în 1854

image

Graţie pasiunii pentru ceasornice, a ajuns să lege legături cu alţi colecţionari, din toate colţurile ţării, mai ales că nu toate exponatele pe care şi le procura erau în stare de funcţionare, multe având nevoie de reparaţii. Pentru recondiţionare, Octavian spune că nu a apelat niciodată la serviciile ceasornicarilor craioveni, alegând să se bazeze pe cunoştinţele sale din Banat şi din capitală. „Toate ceasurile le-am trimis domnului Claudiu Burlan, din Arad, şi încă unui bărbat foarte priceput, din Bucureşti“, mărturiseşte tânărul.

Ceas cu mecanism elveţian făcut special pentru România

image

Ceasul de suflet, dăruit de bunic

Din punct de vedere sentimental, cel mai preţios ceas din colecţia sa este cel pe care i l-a dăruit bunicul, atunci când a fost admis la facultate. „El îl primise de la prim-secretarul Republicii Democrate Germane în 1980, atunci când ţara noastră a participat la manevre militare, la nemţi. Este marca Glashutter, o firmă care acum face numai ceasuri cu preţuri de peste 5.000 de euro“, încheie Octavian.

ce-i place

Să facă mişcare, fiind nelipsit de la partidele de fotbal sau baschet. „Fac orice fel de sport. Am practicat şi karate, iar la sala de forţă mă duc frecvent“, spune Octavian.

ce nu-i place
Nu suportă persoanele care întârzie la întâlniri. Se declară dezamăgit de faptul că în Craiova sunt puţine oportunităţi de angajare. „Nu-mi place deloc cu nu merge economia din oraşul nostru“, mărturiseşte tânărul.

întrebări şi răspunsuri

Care sunt ceasurile tale preferate?

Cele de buzunar îmi plac cel mai mult. Ciudat este că niciun politician din România nu poartă aşa ceva. În Anglia, ele au fost şi rămân la modă.

Ai investit mulţi bani în această pasiune?

Nu pot spune că am cheltuit foarte mult. Au fost ceasuri pe care le-am primit gratis, de la prieteni, sau le-am cumpărat cu numai un milion de lei vechi, după cum au fost şi unele pentru care am plătit opt milioane.

Ai avut oferte pentru exponatele din colecţia ta?

Da, spre exemplu, pentru ceasul de la bunicul meu, un cetăţean german era dispus să-mi dea 2.000 de euro, dar nu am vrut să-l vând. Îmi este greu să mă despart de el.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite