Craiova:Ilie Cojan, un inginer al sportului alb
0
A absolvit o facultate cu profil tehnic, dar a pus cunoştinţele dobândite în slujba marii sale pasiuni, tenisul. I-au trecut prin mână aproape 500 de copii, pe care a încercat să-i iniţieze în tainele acestui sport.
Tenisul este ca matematica, susţine Ilie Cojan, craioveanul care, de 37 de ani, nu poate sta departe de sportul alb. A terminat Facultatea de Electrotehnică, a profesat ca inginer, dar, în paralel, a practicat şi tenisul, chiar la nivel de profesionist. „Am fost finalist la Campionatele Naţionale Universitare, am câştigat de două ori Daciada, cum era pe acele vremuri, şi am fost desemnat cel mai tehnic jucător în 1979. Timp de 25 de ani am fost cel mai bun tenismen din judeţ“, îşi aminteşte Cojan, care a obţinut categoria I ca jucător. „Fugeam de la Craiova şi mergeam la Bucureşti să-i văd jucând pe Ilie Năstase şi Ion Ţiriac. Am fost şi la acea finală de Cupa Davis cu SUA din 1972, pierdută de noi cu 3-2. Atunci m-am apucat de tenis“, povesteşte craioveanul debutul său în sportul alb.
Citeşte azi, în Adevărul de Seară, ce trebuie să ştii ca să fii un bun jucător de tenis.