Medicii târâţi în instanţă pentru că au dat citostatice unor bolnavi au câştigat procesul cu Spitalul Filantropia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru medici de la Spitalul Filantropia, chemaţi în instanţă de unitatea medicală după ce au administrat tratament unor bolnavi de cancer fără să aibă acordul scris al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, au câştigat procesul cu spitalul. Tribunalul Dolj le-a dat câştig de cauză. Sentinţa este definitivă.

Dr. Marcel Ionescu, din cadrul secţiei de Oncologie a Spitalului Filantropia, prof.dr. Gabriel Găman, dr. Mihail Badea, dr. Ionela Rotaru, de la Hematologie, au fost chemaţi în instanţă de către fosta conducere a instituţiei în 2010 pentru că au refuzat să achite peste 220.000 de lei, contravaloarea tratamentului pe care l-au administrat unor pacienţi în stare gravă. Fosta conducere a spitalului a spus că a luat această decizie după un control făcut de inspectorii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) la unitatea medicală, în urma căruia au blocat Programul naţional de oncologie la acest spital. Conducerea Casei a spus că cei patru angajaţi ai spitalului au încălcat un regulament, prin faptul că au administrat citostatice fără să primească un aviz scris din partea CNAS.

Citostatice de aproape 200.000 de lei au expirat

Timp de un an, cât timp a fost blocat programul de oncologie la Spitalul Nr. 2, citostatice în valoare de 180.000 de lei au expirat în farmacia unităţii, în timp ce bolnavii de cancer erau trimişi la farmaciile din oraş să îşi ridice tratamentul. Pentru a putea fi reluat programul, fosta conducere a spitalului a plătit Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate cei 180.000 de lei din fondurile unităţii şi a acţionat în instanţă medicii, imputându-le aceşti bani. După mai multe termene, Tribunalul Dolj a dat câştig de cauză celor patru specialişti. "Medicii au câştigat procesul. Decizia este definitivă", a declarat în această dimineaţă asistentul universitar doctor George Bogdan Ungureanu, managerul Spitalului Nr. 2 din Craiova. "Am câştigat procesul. Decizia este definitivă, aşa este",  a spus şi profesorul universitar doctor Gabriel Găman, şeful Secţiei de Hematologie a Spitalului Filantropia. Doctorul Marcel Ionescu a spus că s-a aşteptat la acest verdict. "Evident că am câştigat, aşa era firesc. Eu am luat o decizie medicală pentru că suntem medici, nu contabili. Am avut acordul verbal al Casei de Asigurări de Sănătate, mi s-a comunicat că pot administra tratamentul, şi urma să primesc şi acordul scris după cinci zile", a declarat medicul oncolog Marcel Ionescu.

Rămâi pe craiova.adevarul.ro pentru a afla ce spun reprezentanţii acestor instituţii despre responsabilii pentru citostaticele expirate.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite