Circ la Spitalul Judeţean din Craiova: asistentul-şef de la Secţia de Urologie şi-a dat demisia din funcţie după un tărăboi cu şeful de secţie chiar în faţa bolnavilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cearta dintre cadrele medicale a avut loc în faţa pacienţilor internaţi la Secţia de Urologie.
Cearta dintre cadrele medicale a avut loc în faţa pacienţilor internaţi la Secţia de Urologie.

Un scandal declanşat de faţă cu pacienţii ieri, la Secţia de Urologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă, s-a lăsat cu demisia din funcţie a asistentului-şef. În timp ce conducerea secţiei îl acuză pe fostul asistent-şef de chiul la serviciu, cel din urmă spune că şefii l-au stresat la locul de muncă.

Cadrele medicale de la Secţia de Urologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă s-au certat în faţa bolnavilor ieri dimineaţa, după vizita făcută pacienţilor. Şeful secţiei, medicul Paul Tomescu, spune că tărăboiul a fost produs din cauză că asistentul-şef începuse să chiulească de la muncă. “Luni nu a venit la serviciu şi nici nu m-a anunţat. Şi săptămâna trecută s-a întâmplat la fel. Nu se mai ţinea de program, iar la noi trebuie să munceşti, că e de muncă. Aici nu rezistă oricine”, ne-a declarat în această dimineaţă şeful Secţiei de Urologie. Acesta mai spune că asistentul şef nu-şi mai îndeplinea atribuţiile în ultima perioadă, “trebuia să se ocupe de zugrăvit, de condiţiile de igienizare, care nu au fost bine făcute. De exemplu, au fost zugrăvite saloane în centrul secţiei, şi nu au fost luate la rând, plus că se zugrăvea prea mult timp într-o zi şi se făcea gălăgie pentru bolnavi. Într-adevăr, au fost discuţii mai aprinse, într-un spital mai apar astfel de situaţii”, a adăugat şeful secţiei, Paul Tomescu.


“Nu mai puteam răbda”


De cealaltă parte, asistentul-şef Claudiu Gigea spune că, timp de 11 ani, cât a lucrat pe această funcţie, conducerea secţiei l-a tratat în bătaie de joc. “Am tot suportat şi jigniri, şi multe altele. Nu mai pot. Mi s-a vorbit urât, ca să nu mai zic că această secţie e o fabrică de bani. La fiecare două săptămâni, pacienţi care sunt îngrijiţi aici pleacă la Spitalul Fundeni. Oare de ce?”, a întrebat, retoric, angajatul care a demisionat din funcţia de asistent-şef, o dată cu acest scandal. “Nu mai puteam răbda, era presiune prea mare. Plus că ceea ce fac medicii nu e de calitate”, a adăugat asistentul Claudiu Gigea, care a intrat în concediu de odihnă. Bolnavii condamnă acest comportament al cadrelor medicale. “Dacă ei se ceartă ca la uşa cortului, care sunt oameni cu carte, ce pretenţie să mai avem de la oamenii de rând”?, a spus în această dimineaţă Ion Ştefan, bolnav care se afla pe holul spitalului.

"Am primit o sesizare prin care asistentul - şef de la Secţia de Urologie a cerut transferul la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, din motive obiective, personale. Pentru că şeful Secţiei de Urologie şi cel al Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă au fost de acord cu această schimbare, cererea a fost aprobată", a declarat conferenţiar doctor Florin Petrescu, managerul unităţii spitaliceşti.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite