Craiova: La 36 de ani, Chivu face furori în Liga a II-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: La 36 de ani, Chivu face furori în Liga a II-a
Craiova: La 36 de ani, Chivu face furori în Liga a II-a

Atacantul trecut de prima tinereţe este artizanul calificării Gaz Metan CFR Craiova în optimile Cupei României. Coleg de generaţie cu Adrian Ilie, Ovidiu Stângă şi Gabi Popescu, Sorin Chivu a evoluat la toate nivelurile, mai puţin în Liga I la fotbal pe teren mare.

Veteranul craiovean a jucat în campionatul judeţean, în Ligile a II-a şi a III-a, dar şi la cel mai înalt nivel, la futsal. Deşi are 36 de ani, Sorin Chivu şi-a pus amprenta asupra rezultatelor lui Gaz Metan CFR în acest sezon, înscriind câte două goluri în cupă şi în campionat.

„Sunt conştient că pentru a rezista pe teren la vârsta aceasta trebuie să mă pregătesc intens, dar sunt convins că dacă nu voi avea accidentări, la nivelul Ligii a II-a pot evolua cel puţin doi ani“, susţine Chivu. Acesta a dezvăluit reţeta succesului grupării de la Depou: „Suntem un grup foarte unit. Nu există aere de vedetă în cadrul lotului. Asta ne ajută foarte mult“.

Regretă că nu a ajuns la Universitatea

În 1996, Sorin Chivu putea să facă pasul spre Liga I, fiind dorit de Sorin Cârţu la Universitatea Craiova. Echipa sa de atunci, FC Extensiv, s-a opus transferului şi Chivu a rămas definitiv în eşaloanele inferioare. Cu toate acestea, la juniori, Sorin a avut ocazia să joace alături de Adrian Ilie, Ovidiu Stângă şi Gabi Popescu, care au făcut carieră în fotbal. Chivu explică de ce nu a reuşit să ajungă la nivelul lor: „Se poate spune că nu am avut şansă. Regret foarte mult că nu am jucat la Universitatea. Cred că aveam valoare să evoluez la o echipă din prima ligă“.

La cel mai ridicat nivel a evoluat însă în Arabia Saudită, în 2000-2001. „Am jucat un an la Mecca, pe un salariu de 40.000 de dolari. Cu prime am ajuns la 90.000 de dolari. A fost bine, dar nu am rezistat prea mult departe de casă şi m-am întors după un sezon“, povesteşte Chivu.

S-a consacrat în fotbalul de sală

Sorin Chivu a făcut carieră şi la futsal. A jucat în naţionala României şi a câştigat Cupa şi Supercupa României cu Craiova. După aceste rezultate, s-a transferat la vicecampioana Odorheiu Secuiesc. „Am întâlnit oameni foarte civilizaţi acolo, cu foarte mult bun-simţ. M-am bucurat că am ales să plec la Odorheiu Secuiesc, a fost o experienţă nouă. Fotbalul în sală este diferit faţă de cel normal, e aer închis, dar ai avantajul că poţi înlocui des jucătorii“, a recunoscut Chivu.

Sorin are un băiat de zece ani care practică tot fotbalul. „Este antrenat de Dorel Toma, tot la Gaz Metan CFR. Se descurcă destul de bine. Mi-aş dori să depăşească performanţele mele“, a conchis Chivu.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite