Craiova: Centrul istoric al oraşului va fi reabilitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Solomon vrea să aducă centrul istoric la standarde contemporane. După reconstrucţia centrului Băniei a venit rândul centrului istoric al oraşului Banilor. Municipalitatea va direcţiona 20 de milioane de euro pentru reabilitarea zonei.

Începând cu reţeaua de utilităţi a zonei centrului istoric şi finalizând cu mobilierul stradal şi iluminarea decorativă a clădirilor, proiectul va fi unul de anvergură. „Aşa cum am promis craiovenilor, centrul istoric al municipiului nu va fi uitat de Primărie. Este o zonă care merită exploatată, încărcată de valori istorice. Problema utilităţilor din zonă va fi prioritară în reabilitarea centrului istoric. Asta mai ales pentru că blocurile sunt vechi iar ţevile nu au mai fost înlocuite de o bună bucată de vreme, din cauza lipsei resurselor”, a declarat edilul şef al Craiovei Antonie Solomon.

Problema utilităţilor din zona centrului istoric este şi principala preocupare a locatarilor. „Nici nu mai ţin minte de câte ori ne-am trezit cu apa în casă peste noi, din cauza ţevilor înfundate probabil. Ce să mai vorbim de mizeria pe care a adus-o cu ea. Iar căldura iarna ne adevărate bătăi de cap, pentru că elementele caloriferelor se înfundă tot timpul”, a declarat Ioana, o locatara din zonă.

Investiţie de milioane

20 de milioane de euro va înghiţi întreg proiectul reabilitării centrului istoric. Proiectul cuprinde amenajarea a 13 străzi şi 13 esplanade pietonale, patru pieţe publice şi a spaţiilor verzi din zonă. „S-a realizat deja Planul de Urbanizare General al ariei aferente centrului istoric urmând să fie demarate procedurile de achiziţii publice pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic. Mai mult, va fi realizat şi un studiu privind stabilirea obiectivelor strategice în reabilitarea centrului, în urma unui concursde soluţii pentru amenajarea şi mobilarea zonei”, a mai precizat edilul şef al Craiovei, Antonie Solomon.

Craiovenii se pare că susţin iniţiativa lui Solomon. „Era cazul să se ocupe şi de centrul istoric. În opinia mea, cu acest proiect trebuia să înceapă reabilitarea centrului, având în vedere valoarea culturală a zonei. Din păcate, o să avem de suferit o perioadă din cauza zgomotului, dar rezultatele vor merita cel mai probabil”, este de părere Marian Vasile, locatar.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite