Craiova: Case, curtate asemenea celor mai frumoase doamne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Case, curtate asemenea celor mai frumoase doamne
Craiova: Case, curtate asemenea celor mai frumoase doamne

Zeci de fotografi, artişti plastici şi prieteni ai medicului Iulius Ştefănescu au împânzit Muzeul de Artă pentru a-i fi aproape la vernisajul expoziţiei „Craiova - case care vorbesc“. Printre zecile de fotografii a fost strecurată şi câte o pictură ce poartă semnătura artistului.

„Să fotografiezi o casă este la fel de greu ca atunci când fotografiezi o femeie, care este uneori timidă, alteori impetuoasă. Şi nu poţi face fotografia oricând sau în orice anotimp. Casele Craiovei au nişte ornamente care sunt adevărtae bijuterii, ele însele sunt podoabe ale oraşului. Constituie sufletul acestuia“, a mărturisit cu emoţie medicul iulius Ştefănescu, autorul expoziţiei „Craiova – case care vorbesc“, vernisată astăzi la Palatul Jean Mihail.

O perioadă a oraşului de mari negustori

„Este artistul care ne-a cutremurat cu fotografiile făcute după cutremurul din 1977, cu acea lumină difuză care a lăsat fotografia să îşi trăiască misterul ei. Impresionează dintotdeauna cu acea delicateţe sufletească, cu care se apropie de oameni“, a spus Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă.

Medicul fotograf Iulius Ştefănescu aduce în expoziţia de la Craiova cele mai frumoase dintre casele Băniei, care vorbesc despre un timp apus.

Expoziţia poate fi vizitată de marţi până duminică, între orele 10 - 17.00, la Muzeul de Artă.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite