Cardurile se falsificau într-o croitorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cardurile se falsificau într-o croitorie
Cardurile se falsificau într-o croitorie

Soţia presupusului cap al reţelei infracţionale este inspector în cadrul Primăriei Craiova

Reţinere spectaculoasă la Craiova a structurilor centrale DIICOT. 24 de persoane bănuite de infracţiuni financiare cu carduri clonate au fost luate şi duse la audieri la Bucureşti. Unul dintre şefii grupări, Jean Marin Mihăilă, zis Jan, a fost săltat de mascaţi aseară, după ce a fost descoperit laboratorul de făcut bani, situat la parterul unui bloc din centrul Craiovei, într-un spaţiu ce fusese închiriat până acum un an de creatorul de modă Mircea Bărbulescu.

Anchetatorii au ridicat din spaţiul care aparţine firmei „Comir“, patronată de socrul lui Mihăilă, Constantin Catalina, un respectat om de afaceri craiovean, un adevărat arsenal de aparatură de falsificare a cardurilor. Un sistem 3D dotat cu piese de clonat de ultimă generaţie, un strung cu laser, calculatoare ultraperformante şi multe alte obiecte de sute de mii de euro au fost încărcate în dube şi trimise la Bucureşti ca probe împotriva celor reţinuţi.

De asemenea, mai multe autoturisme de lux, un Hummer, un Ferrari, un BMW X6, şi un Range Rover, care aparţin liderului grupării, au fost ridicate şi sigilate. Soţia lui Mihăilă, Roxana, este inspector în cadrul Primăriei Craiova.  „Am fost surprins de ce s-a întâmplat. Fiica mea a avut acolo croitorie de lux. Habar nu aveam ce face Jean acolo. Nici nu ştiam că au schimbat utilajele. El mi-a spus că are o firmă de pază. E treaba Justiţiei!“, a afirmat Catalina. 

Baronu a fugit spre America 

Celălalt lider al grupării de falsificatori de carduri, Dragoş Dumitrescu, zis Baronu, a reuşit să fugă, ieri-dimineaţă, exact în timp ce procurorii DIICOT declanşau percheziţiile. Acesta i-a fentat pe poliţişti şi a plecat din locuinţa sa, de pe strada Brestei.

Suspectat că a comandat şi a organizat, alături de Jean Mihăilă, mai multe fraude bancare de zeci de milioane de euro, acesta ar fi reuşit să fugă din ţară, cu câteva ore bune înainte ca poliţia să-l dea în consemn la frontieră.

Covei, pe post de „săgetuţă“

În timp ce autorităţile făceau apel la populaţie să sune la 112 dacă au informaţii care ar putea ajuta la reţinerea Baronului, el se afla deja la Budapesta şi aştepta avionul de New York, potrivit unor surse apropiate acestuia. Craiovean cu cetăţenie americană, Dragoş Dumitrescu are relaţii importante la nivelul oamenilor de afaceri din Craiova.

Potrivit procurorilor, Iustin Covei ar fi fost cel care testa bancomatele, ca să vadă ce fel de echipamente artizanale trebuie contrafăcute pentru a putea citi datele de pe card. Dădea apoi comenzi celorlalţi complici, de fabricare a cardurilor false. Procurorii mai spun că echipamentele erau testate şi făcute în Craiova sau alte oraşe din ţară şi erau montate în Australia, Iordania sau Tunisia.

Membrii grupării se întorceau apoi în ţară, în alte oraşe, ca să scoată bani de pe cardurile falsificate. Poliţiştii au confiscat zeci de arme albe, cuţite şi săbii, aparatură folosită la clonarea cardurilor şi 10 maşini de lux şi sume mari de bani. Anchetatorii estimează prejudiciul adus de cele trei grupări la zeci de milioane de euro.

14 suspecţi au fost reţinuţi

Iustin Covei şi alţi 13 suspecţi în cazul falsificărilor de carduri au primit ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. Alţi patru au fost eliberaţi. Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă a celor 14 suspecţi, urmând ca judecătorii Tribunalului Bucureşti să decidă astăzi dacă îi arestează.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite