Craiova: Carambol cu trei tiruri, la ieşirea din Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Carambol cu trei tiruri, la ieşirea din Craiova
Craiova: Carambol cu trei tiruri, la ieşirea din Craiova

Şoferul unei Dacii a fost zguduit în această după-amiază pe Drumul Naţional 574 de un sârb care conducea un tir. Alte două autocamioane au fost implicate în accident.

Accidentul s-a produs în jurul orei 17.00, la ieşirea din Craiova. Valentin Cioc (31 de ani), din Balş, tocmai semnalizase pentru că vroia să vireze spre stânga, ca să intre în curtea unei societăţi comerciale. Când a încercat să cotească, un autocamion l-a izbit din spate. La interval de câteva secunde, alte două tiruri care se aflau în spatele celui dintâi au fost s-au izbit de cele din faţă.

Nu se înţelegeau unii cu alţii

Un echipaj al Poliţiei Rutiere a ajuns imediat la locul s-a produs tamponarea, însă oamenii legii au avut parte de o surpriză mai puţin plăcută: sârbii nu cunoşteau o iotă din limba română sau engleză. Aşa că poliţiştii şi cei trei şoferi au încercat să se înţeleagă prin semne, până când un alt coleg al celor trei, care avea cunoştinţe generale de limba română, a asigurat traducerile. Lui Icagic Dragoslav (36 de ani), Ljusbisav Radvanovic (52 de ani) şi Dejan Arsovic (33 de ani) le-a luat minute bune să înţeleagă faptul că poliţiştii au nevoie de buletinele lor, ca să afle cum îi cheamă. martorii au avut parte de un momente bune de râs, parcă scoase dintr-un film, în care poliţiştii întrebau un lucru şi sârbii ridicau din umeri şi se uitau miraţi în toate părţile.

Şi-au apropiat prea mult autovehiculele

În urma accidentului nu au existat victime, însă fieacre dintre cei trei sârbi s-au ales cu amenzi de câte 240 de lei. Poliţiştii au spus că principala cauză a tamponării este nerespectarea distanţei de mers dintre maşinile care circulau pe acelaşi sens. Agenţii de poliţie au mai informat că şoferii nu au depăşit viteza legală.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite