Craiova: Căminele, luate cu asalt de studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Căminele, luate cu asalt de studenţi
Craiova: Căminele, luate cu asalt de studenţi

Tinerii din alte localităţi încearcă în aceste zile să prindă o cameră la cămin pentru următorul an universitar.

Citeşte şi:

Braşov: Studenţii s-au instalat în cămine (GALERIE FOTO)


Înainte cu câteva zile de începerea anului universitar 2009/2010 tinerii din alte localităţi încearcă să se asigure că vor avea unde să locuiască până la finalul acestui an universitar. În Căminul nr. 10, la Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică, era agitaţie încă de la primele ore ale dimineţii. Prioritate au avut cei care au mai stat în acele camere, precum şi studenţii atenţi, ce şi-au depus cererea devreme. „130 de lei costă o cameră în cămin, însă eu am dat 180 de lei. Este preţul pentru a fi sigur că am unde să stau“, a declarat un student în primul an la Automatică, acesta dorind să rămână anonim.

Alţi tineri erau mulţumiţi de condiţii şi aşteptau să nerăbdători să-şi ocupe locul în camere. „Totul este în regulă. Ne vom primi camerele în funcţie media pe care am avut anul trecut. Din câte ştiu eu nu se dă şpagă.Vor primi camere studenţii care merită“, a declarat Simona, anul al III-a. În zona căminului se puteau vedea persoane care încercau să convingă studenţii să se cazeze la ei sau reprezentanţi ai unei firme de telefonie mobilă pentru acorda cartel gratuit.

„În acest an avem aproximativ 400 de studenţi din anul I. Este foarte posibil ca mulţi studenţi din ultimul an de facultate să renunţe la loc şi atunci se vor elibera pentru boboci. Sunt mulţi care vor pierde locul din cauza faptului că nu s-au prezentat. Am mediatizat destul despre modul în care studenţii se pot caza şi numai cei dezinteresaţi nu au venit. Am încercat să facem mai uşor accesul studenţilor şi am dat pe geam formularele de repartizare în camere pe geam, iar pe partea cealaltă intră stundenţii pentru a-şi lăsa bagajele“, a declarat Claudiu Neagoe, preşedinte Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti Craiova.

La nivelul Craiovei, numărul solicitărilor de cazare a depăşit cu 800 numărul total de locuri. În aceste condiţii nu este exclus ca anumiţi studenţi să fie cazaţi în căminele liceelor. Anumiţi tineri vor sta şi câte şase într-o cameră. Condiţiile sunt diferite de la un cămin la altul, iar preţurile sunt în funcţie de acest lucru. „Tarifele au crescut cu 40 de lei în căminele nr. 8, 11 şi 13. Au rămas la aceleaşi preţuri căminele nr. 1, 2 şi 10. De asemenea, au fost modernizate căminele nr. 3, 6 şi 7. Într-adevăr cererile depăşesc numărul de locuri, dar vor fi studenţi care vor renunţa. Dezavantajaţi sunt studenţii din primul an, care trebuie să aştepte să fie eliberate locuri pentru a primi camere“, a precizat Marcel Drăcea, prorector al Universităţii din Craiova.

La Facultatea de Agronomie, în căminele 1 şi 2, studenţii au venit tot în număr mare pentru a-şi procura camerele.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite